Evodani's Blog

Dintotdeauna turismul în România a mers prost. Chiar dacă peste noapte au apărut pensiuni peste pensiuni, chiar dacă de 10 ani în coace ne promovăm pe spinarea celor mai mari valori din România care îmbătrânesc şi se pare că nimeni nu le va mai lua locul prea curând, chiar dacă ne numim mai nou “The land of choice” şi Udrea umblă peste tot în lume (în interes personal) şi încearcă să mai trimită un client-doi în România, chiar dacă pe CNN rulează spot-uri publicitare care ne promovează pe bani mulţi, din păcate noi nu avem o percepţie clara despre ce înseamnă turism şi cum l-am putea practica într-o ţară ca România.

Majoritatea europenilor nu sunt ca noi; nu vin în concediu să mănânce, să bea, să doarmă şi să se prăjesacă la radiaţii UV. Ei vor veni în România pentru a se bucura de frumuseţea naturii, de istoria atât de bogată a acestei ţări, vor veni să admire păsările şi mistreţii din Deltă şi vor fi interesaţi de viaţa în satele de meşteşugari din Harghita sau din Apuseni. Veţi spune că nu vor veni oricum, pentru că în România nu există infrastuctură dar, totuşi, cu un mic efort din partea statului s-ar putea găsi soluţii  dacă cei de acolo s-ar gândi la profitul pe planuri multiple, pe care această acţiune ar oferi-o.

Bulgarii au înţeles deja fenomenul din Europa. Toţi spun că litoralul la ei este mult mai ieftin şi mai evoluat ca cel românesc. Este normal… Nu din vânzare de mâncare şi închiriere de camere se va îmbogăţi România, ci maxim agenţii hotelieri care vor creşte în continuare preţurile. Ce aţi spune dacă am pune pe picioare principalele muzee din ţară, dacă am elimina toate bărcile cu motor şi vilele din Deltă, dacă ne-am vinde la nivel mondial produsele de artizanat ale ţăranilor noştri, dacă am face un drum accesibil până la Sarmisegetuza şi dacă am promova multe alte locuri superbe din ţară… cu o strategie şi cu cheltuieli rezonabile, am putea vinde toate aceste frumuseţi pe bani mulţi, foarte mulţi. Un exemplu care se apropie de această idee este, sau mai bine spus a fost (până a fost concesionat), Castelul Bran şi iluzia cu Dracula. Aici au venit ani la rândul mii de străini curioşi dorind să afle povestea castelului. Din păcate se împiedicau de ghizi fâstâciţi şi prost-plătiţi ori de români grăbiţi şi zgomotoşi. Totuşi, nivelul serviciilor era rezonabil iar preţul, destul de mare, aducea cu siguranţă un profit bunicel Mnisterului Culturii.

În concluzie, turism nu înseamnă vânzare de mâncare decât de ce nu, din bucătăria tradiţională românească, cum nu înseamnă nici vânzare de cazare decât poate la cabanele superbe din vârful munţilor de care străinii nu vor afla niciodată în ritmul ăsta. Din acest motiv cineva decide să călătoarească în lume… doreşte să afle lucruri noi, să exploreze şi evident, să se bucure de un mediu primitor. Încercăm să copiem modelul grecilor dar uităm că ei se bazează pe o cultură de mii de ani foarte apreciată… încercăm să copiem modelul Itaiei dar nu realizăm că o noapte de cazare costă acolo la jumătate faţă de vizitarea turnului din Pisa. Nu am pretenţia că aceasta ar fi soluţia; există multe piedici în calea aplicării cu adevărat a acesteia. În spot-urile publicitare cu The land of choice se încearcă deja acelaşi lucru, dar pe plan intern nimic nu se schimbă. De asta avem nevoie de o altă perspectivă de valorificare a frumuseţilor din România, una care să ne reprezinte şi să ne ajute să ne facem în sfârşit un nume şi să determinăm popoarele europene să treacă peste “zigano romeno”, “infractore” sau “hoţ român”.