Evodani's Blog

Câtă concentrare, câtă eleganţă, cât frumos! Am putea astfel descrie finala de la Wimbledon disputată între Roger Federer şi Andy Roddick. Un meci în cinci seturi, un meci în care toate pronosticurile conform cărora istoria va fi repetată şi Federer va câştiga din nou un meci la zero au fost spulberate, un meci jucat pe reverul lui Federer şi serviciul lui Roddick, un meci cu peste 70 de aşi şi cu lovituri pentru care nu s-a găsit încă un nume şi o definiţie clară.

Acesta a debutat cu un prim set câştigat de Andy Roddick cu un 7 la 5 de-a dreptul uimitor. A urmat apoi un set a cărui soartă a fost decisă într-un tiebreak câştigat memoriabil de Federer care a reuşit să revină de la 6-2 şi să câştige cu 8-6, moment care le-a adus aminte tuturor de ceea ce însemna tenisul acum patruzeci-cincizeci de ani. Setul al treilea a fost câştigat tot în tiebreak dar de această dată s-a simţit o mai mare siguranţă din partea lui Federer, care şi-a impus conducerea jocului reuşind să câştige cu uşurinţă această a treia etapă a meciului.

Şi cu toate acestea, setul al patrulea a fost câştigat absolut surprinzător de Roddick care a reuşit să obţină două game-uri albe în faţa celui care a câştigat 14 turnee de grand slam, în faţa omului care a fost numit extraterestru, în faţa unui adversar la fel de calm ca în momentul în care a fost jucată prima minge. Cu toate că a depus un efort enorm, Roddick părea să abunde de energie, loviturile sale fiind din ce în ce mai puternice pe măsură ce timpul trecea. Setul care a urmat, al cincilea şi cel decisiv, a fost pură nebunie. S-a jucat de la egal la egal şi nicio diferenţă nu se putea observa între cei doi competitori, curajul lui Roddick luptând în faţa eleganţei lui Federer. Şi nimic nu se putea compara cu adrenalina pe care au simţit-o spectatorii atunci când pe tabela setului decisiv scria 4-4. A urmat 5 la 5, 7 la 7, 9 la 9, 11 la 11, 13 la 13, iar cuvintele nu pot descrie atmosfera din teren: Federer începuse să greşească, Roddick profita şi încerca să se menţină…  Era 15-14 la game-uri când Federer reuşea să conducă în game-ul 30 cu 30-0 iar visul continua la 40-40, deodată toată arena sărind în sus când Federer reuşea să fructifice avantajul si dupa 4 ore şi 15 minute să se impună în faţa lui Roddick… Roger Federer şi Andy Roddick, doi oameni care meritau să câştige împreună locul întâi.

Cert este că finala Wimbledon 2009 va rămâne în istoria tenisiului iar cuvintele nu o vor putea descrie niciodată mai bine decât au făcut-o cei doi protagonişti ai acestui adevărat spectacol.Cu această ocazie Federer a doborât un record mondial trecându-şi în palmares cel de-al 15-lea turneu de grand slam câştigat. Totodată, tenismenul elveţian a reuşit să urce în clasamentul ATP, revenind pe locul întâi. Să nu îl uităm pe Andy Roddick care şi-a dovedit curajul şi rezistenţa în faţa unui maestru. Una peste alta, meciul a fost superb, un meci nebun, un meci ce părea să nu se mai termine… Splendid!