• OchelariPeNet.ro

Sfaturi de baza pentru bloggerii tineri (guest post Dany)

L-am rugat pe Dany să ne împărtăşească din experienţa sa şi să ne vorbească despre paşii fundamentali pe care un blogger tânăr ar trebui să îi urmeze la început. Vă invit astfel să citiţi articolul lui pe această temă. Lectură plăcută!

Salutare! Numele meu este Dany, iar Daniel m-a invitat să scriu un guest post care să conţină sfaturi de bază pentru bloggerii tineri, ca urmare a lansării blog18.ro (Comunitatea tinerilor bloggeri din România). Mai multe despre mine puteţi afla aici.

Pentru început, haideţi să sărim peste întrebările generale cu nişte răspunsuri scurte şi la obiect:

I. Se fac bani din bloguri? Da! Aşa cum te poţi angaja, muncind pentru fiecare ban, aşa îţi poate aduce şi blogul un profit, iar totul începe cu puţin.

II. Faptul că eşti tânăr reprezintă un avantaj sau nu? Atât timp cât ştii să profiţi de asta, vei fi privit mult mai bine decât unul mult mai înaintat în vârstă, însă ce nu are calităţi la fel de bune ca ale tale.

III. Cum promovez un blog? Cu multă răbdare şi muncă.

Ce urmează? 10 sfaturi esenţiale pentru fiecare blogger tânăr:

1. Nu te aştepta ca toată lumea să stea la dispoziţia ta

În primul rând, atunci când te afli la început eşti pe cont propriu. Nu te aştepta ca un simplu “te rog frumos” să convingă pe cineva să îţi rezolve o eroare, să îţi dea o părere despre blogul tău sau să se implice într-un proiect pus pe picioare de tine. Dar mai mult decât atât, nu insista dacă ştii că nu ai nicio şansă. Trebuie să câştigi respectul centimetru cu centimetru. Nimeni nu e dator să te ajute pe tine!

Dacă vrei să faci ceva anume şi reuşeşti să dai de un mentor, profită de asta, dar nu punându-i tot felul de întrebări enervante. Vezi ce face el, cum reuşeşte şi mai ales, de ce face asta. Dacă îţi place cu ce se ocupă, iar tu nu ai găsit de unde să te documentezi, cere-i nişte sfaturi sau nişte link-uri care te-ar ajuta să înveţi ceva.

Citeşte mai departe

2. Nu te lua de alţi bloggeri (mai ales de cei recunoscuţi în blogosferă), chiar dacă crezi că ai cea mai mare dreptate

Eu unul am fost lipsit de conflicte. Nu îmi place să atac o persoană, chiar dacă toţi de lângă mine fac asta. Au fost bloggeri ai căror nume nu îţi zic nimic ce s-au luat de mine, dar i-am ignorat. Nu am scris nici la mine pe blog despre ei, nu le-am trimis nici mail să îi fac proşti şi nici nu am lăsat comentarii pe blog că e vai de capul lor. Dacă cineva înţelege ceva greşit despre mine, încerc să îi arăt unde se înşeală. Dacă nu vrea să înţeleagă asta este, viaţa merge mai departe.

Nu te lua de bloggeri cu un nume în blogosferă. Este una dintre cele mai mare greşeli! Păstrează ce crezi tu despre ei pentru tine, dar nu ieşi la atac. Vei fi privit ca un alt blogger ce nu ştie decât să înjure. Mai mult de atât, dacă chiar nu te poţi abţine, măcar vino cu nişte motive întemeiate, respectiv dovezi.

3. Ai grijă la ce comentarii laşi pe alte bloguri

Un comentariu îţi poate strica o imagine, dar te poate şi promova într-un fel sau altul. Nu lăsa comentarii scurte şi fără rost, de genul: mişto, foarte fain, eşti tare, sunt de acord cu tine, etc. Dacă vrei să te afirmi, fă-o, dar adu ceva în plus. Despre cât de mult te poate ajuta un comentariu lăsat pe alt blog a scris Dojo pe larg aici.

4. Nu te amesteca în subiecte care te depăşesc

Dacă Daniel m-ar fi rugat să scriu despre marketing afiliat, de exemplu, aş fi refuzat. Nu, nu mă pricep la asta, de ce să mă amestec peste ceva care mă depăşeşte? La fel şi cu un proiect. Dacă cineva mă invită să scriu pe un blog despre imbrăcăminte, împreună cu el, chiar şi în schimbul al unui lucru care m-ar mulţumi, i-aş recomanda să apeleze la cineva care se pricepe mult mai bine. În primul rând, nu ştiu prea despre acest subiect, iar în al doilea rând, nu îmi place să scriu despre asta.

Dacă ai învăţat două-trei trucuri asta nu înseamnă că eşti expert într-un domeniu. Nu te implica unde nu îţi fierbe oala. Nu te pricepi, recomandă pe cineva care se pricepe. De ce să fim buni la un lucru care acum e la modă şi care nu ne place, când putem să ne perfercţionăm la ce ne dorim cel mai mult?

5. Nu cere păreri, comentarii, etc.

Cel mai enervant lucru este să vezi pe cineva pe care nici nu îl cunoşti să îţi ceară o părere despre blogul lui. În 95% din cazuri blogul este unul pe blogspot/wordpress, foloseşte o temă arhicunoscută, iar articolele conţin clipuri şi nemulţumiri legate de români. Nu cere o părere de la cineva. Dacă ceva nu e în regulă la blogul tău o să ţi-o spună cititorul printr-un comentariu sau e-mail. Nu fă greşeala de a îi contacta pe cei cu trafic, cu un nume şi fără timp de astfel de lucruri. Nu faci decât să îţi strici imaginea.

Mai grav este să ceri la o persoană un comentariu sau chiar să se aboneze la blog, respectiv să te urmărească pe twitter. Dacă blogul tău merită să câştige încă un abonat, atunci fii sigur că se va întampla. Dacă nu, asta nu înseamnă că trebuie să îl iei cu forţa.

6. Fii diferit, fii original şi vei avea doar de câştigat

Ai văzut o chestie drăguţă la cineva pe blog sau ai observat că e la modă ceva? Nu e nevoie să furi un widget sau să faci ce face toată lumea, doar ca “să fii cool”. Încearcă să fii original. Diferenţa face totul. La fel şi cu articolele. Dacă ai văzut un post extraordinar şi vrei să îl pui la tine pe blog, cere întâi acordul autorului. Nu e de ajuns să îl copiezi şi să menţionezi sursa. Poate că cel ce a scris vrea să fie doar la el pe blog.

7. Participă la întâlniri (blogmeeturi, conferinţe, etc.)

Mi-a fost foarte greu să particip la prima întâlnire cu bloggeri. Era pe la începutul lui 2008. Nu vroiam să mă duc, deoarece nu mă cunoştea nimeni şi pe deasupra, eram şi cel mai tânăr de pe acolo. Până într-o zi, când mi-am luat inima în dinţi şi m-am dus chiar la o conferinţă (IMTO – cea mai mare conferinţă adresată mediului online din 2008 după părerea mea, în Iaşi) şi nu am regretat niciun moment acest lucru. Apoi tot mi-a fost greu la un blogmeet, dar măcar ştiam că cel puţin o persoană mă cunoaşte.

E foarte important să treci printr-o astfel de experienţă. Cunoşti persoane noi, înveţi multe lucruri şi chiar te simţi foarte tare! Mai în toate oraşele se fac blogmeeturi. În Iaşi facem aproape lunar. Luaţi-vă inima în dinţi şi veniţi, nu pierdeţi nimic! Iar dacă v-am făcut curioşi la faza cu IMTO, anul ăsta se ţine cea de a doua ediţie. Detalii aici.

8. Tu te-ai uitat să vezi ce articole ai pe blogul tău?

Cel şi cel mai uşor lucru pentru noi este să punem un clip pe blog, nu? Şi cititorilor nu le place asta, bineînţeles. Ce urmează? O să îmi ziceţi: să punem o melodie. Da, aşa e, dar să lăsăm acest tip de articole la o parte. Să trecem la altul, care de asemenea nu este agreat de cititor: nemulţumirile. Nu contează despre ce: televiziune, oameni, România, orice. Revin la punctul 6, fii diferit!

Eu am numit acest tip de articole “OPFA” (Oricine poate face asta). De ce? Pentru că şi eu, tu sau el poate scrie despre cât de naiv e Tăriceanu sau cât de ipocrit poate să fie moderatorul de la o emisiune de la televizor. Ne-am plictisit să vedem zilnic numai înjurături, nemulţumiri şi cuvinte gen “doar trăim în România, la ce să te aştepţi?”.

Mai multe detalii despre “OPFA” găsiţi aici.

9. Descoperă lucruri noi

Dacă vrei o carieră în online nu vei reuşi doar scriind pe blog. Sau poate vei reuşi, însă tot timpul vei fi limitat doar la asta. Dacă îţi place să “construieşti” învaţă progamare sau design, dacă îţi place să duci o idee mai departe, atunci e timpul să înveţi tainele promovării, iar lista poate continua. Construieşte un proiect şi încearcă să îl duci mai departe. Nu te învârti tot timpul într-un singur cerc. Descoperă şi vei avea doar de câştigat.

10. Citeşte, experimentează, ai răbdare şi dă mai departe

În primul rând doar citind vei învăţa lucruri noi. Resursele sunt nelimitate. Bloguri de la care poţi doar să înveţi sunt multe, mai ales în limba engleză. După ce ai citit, experimentează. Vezi dacă îţi iese, deoarece doar aşa poţi trage o concluzie, iar dacă tot am vorbit despre asta, ai răbdare. Aşteptările nu durează ore sau zile, ci luni sau ani. Şi un citat pe măsură: “succesul peste noapte durează de obicei 15 ani”.

Dacă ai găsit un articol tare, nu îl ţine doar pentru tine, trimite-l şi la prieteni. Pe twitter, pe blog, la status pe Y!M, nu contează. Vei primi mulţumiri ce nu te vor face decât să te simţi bine.

Încheiere

Dacă vă place ce a ieşit, mulţumiţi-i lui Daniel că m-a rugat să scriu despre asta, deoarece eu nu aş fi făcut-o pe blogul meu, decât la cererea cuiva. Dacă aveţi întrebări nu ezitaţi să le lăsaţi sub formă de comentarii la acest articol. Nu uitaţi că pe mine mă puteţi găsi pe danyblog.com şi pe blog18.ro.

Dar nu vreau să închei prin două linkuri. Vroiam să zic şi de traficul şi banii ăştia… numai muncind vin. Iar din cuvântul “muncă” se desprind alte zeci de lucruri, fapt pentru care nu am făcut un al 11-lea punct, intitulându-se astfel.

Articole asemanatoare

Evodani.com va recomanda

Evodani studiaza chitara la

Profesorul meu de chitara

  • #1
    Publicat de Verdeaţă in data de May 1st, 2009 la 8:20 am

    Hmm… foarte inspirat articolul si totodata… util!

    [Raspunde]

  • #2
    Publicat de Serginho in data de May 1st, 2009 la 9:22 am

    Multi au mai scris articole cu sfaturi pentru bloggeri, dar acesta mi se pare cel mai util si adevarat. Bravo. Multumesc… :)

    [Raspunde]

  • #3
    Publicat de BBCommunity in data de May 1st, 2009 la 11:56 am

    Ar fi frumos ca acest articol să facă parte din Termenii şi Condiţiile de instalare a unei platforme de blogging :)

    [Raspunde]

  • #4
    Publicat de Dragoş in data de May 1st, 2009 la 9:04 pm

    La asta ma gandeam si eu… Desi nu prea cred ca ar trebui sa existe reguli pe aceste platforme de blogging. La urma urmei, cred ca a scrie in modul cel mai liber posibil este principalul motiv pentru care ti-ai face un spatiu virtual. Cat despre ce a scris Dany, e adevarat, nu ii contest valoarea… Dar m-am uitat putin pe blogul lui si vad ca ce scrie el aici ii cam contrazice postarile. Gata, respect regulamentul si ma opresc aici: Ca doar toti avem libertate de exprimare.

    [Raspunde]

  • #5
    Publicat de EVERZOR in data de May 2nd, 2009 la 7:09 am

    Well, Dragoş, acestea sunt sfaturi pentru un blogger începător. El a trecut de nivelul acela de ceva vreme.

    [Raspunde]

  • #6
    Publicat de bagamare in data de May 2nd, 2009 la 4:44 pm

    foarte interesant.

    [Raspunde]

  • #7
    Publicat de Bleau in data de May 2nd, 2009 la 8:58 pm

    Mersi pentru un articol util despre blogging, mai ales ca sunt si eu la inceput. Mi-a placut foarte mult punctele in care subliniai sa ramanem pozitivi, chiar si cand vine omul la tine in curte sa faca scandal. Poate ne vedem la un blogmeet!

    [Raspunde]

  • #8
    Publicat de Angelo in data de May 3rd, 2009 la 8:21 pm

    Sal’tare.In primul rand felicitari pt post,si in special pentru sfaturi.Nu am nici o saptamana de cand am inceput treaba q bloging-ul.Unele sfaturi le-am respectat involuntar,nestiind de ele.Foarte adevarat tot ce ai scris.Este chiar folositor;)Cred ca toti cei noi sunt de acord cu mine,dar cum eu nu sunt toti,sper ca ei sa isi spuna parerea;)

    [Raspunde]

  • #9
    Publicat de Blogosfera tanara ia initiativa - Un blog 4ever in data de May 4th, 2009 la 8:24 pm

    [...] şi l-a rugat să-i scrie un guest post cu sfaturi pentru tinerii bloggeri începători. Zis şi făcut, îl puteţi citi aici. [...]

    [Raspunde]

  • #10
    Publicat de Tzukune in data de May 5th, 2009 la 4:39 pm

    Uite un articol care mi-a facut placere sa-l citesc!

    Trebuie sa recunosc ca unele dintre aceste sfaturi sunt bune si pentru mine.

    [Raspunde]

  • #11
    Publicat de Grim_Cris in data de May 10th, 2009 la 5:32 pm

    Cele 10 sfaturi sunt chiar foarte bine gandite si explicate. Sunt bune pentru incepatori.

    Totusi, tin sa precizez ca ai cam dat-o in bara cu fraza:

    „III. Cum promovez un blog? Cu multă răbdare şi muncă”

    Adica, asta stie oricine. Fara rabdare si munca nu se face nimic. Dar cu raspunsuri date ca la Microsoft (corecte din punct de vedere tehnic, dar fara utilizare practica) n-o sa invete niciodata un blogger incepator ceea ce are de invatat despre promovare

    [Raspunde]

  • #12
    Publicat de ziaaanvvd in data de November 22nd, 2009 la 11:44 am

    RDPdO9 yyottenedrvf, [url=http://eyswatacazbe.com/]eyswatacazbe[/url], [link=http://tliidatjtksg.com/]tliidatjtksg[/link], http://kcwrnmuobvrq.com/

    [Raspunde]

  • #13
    Publicat de YourBLOG - Sfaturi pentru bloggeri in data de December 10th, 2009 la 1:35 pm

    [...] 4. Dany, un tanar de doar 15 ani din Iasi, cunoscut deja in blogosfera romaneasca, si-a impartasit experienta in de-ale bloggingului cu ceilalti doritori de succes online, dand 10 sfaturi esentiale generatiei tinere de bloggeri. Articolul se poate citi aici. [...]

  • #14
    Publicat de Wild thoughts » Interviu cu Dany in data de February 6th, 2010 la 12:46 am

    [...] trecut mi-a oferit ocazia un blogger să scriu un guest post despre ce mi-ai cerut şi a ieşit asta. Tot ce e acolo aş putea relua şi astăzi.În general nu aş sfătui pe nimeni să renunţe la [...]

Publica opiniile tale.