O carte pe saptamana #4

Pentru că majoritatea weekend-ului l-am petrecut departe de computer, am întârziat cu cartea săptămânii acesteia. V-o prezint acum, mai târziu dar mai bine ca niciodată.

Pentru astăzi am ales să deraiem puţin de la trend-ul pe care am început să îl conturăm în săptămânile anterioare, axându-ne în principiu pe romanele unor autori străini. A venit rândul scriitorilor autohtoni să îşi facă simţită prezenţa, astfel cartea săptămânii acesteia este un “bestseller” din literatura română a anilor 1945-1980 şi-anume “Toate pânzele sus” de Radu Tudoran. Mulţi ar spune că este o carte destinată copiilor şi chiar acesta este adevărul; un roman de aventură complex şi foarte bine scris, perfect pentru vara caldă şi lungă care se anunţă. M-am străduit să găsesc cartea online şi din păcate am eşuat însă dacă voi reuşi totuşi, vă voi anunţa într-un articol ulterior.

Revenind la romanul “Toate pânzele sus”, o scurtă prezentare a acestuia nu ar strica în opinia mea. Vă voi expune în consecinţă, cam cu ce am rămas eu după ce am citit cele 870 pagini ale sale. Ar fi inutil şi ar reprezenta o muncă titanică să vă prezint acţiunea pas-cu-pas, rezumându-mă astfel doar la impresiile pe care cartea mi le-a lăsat. Pot spune că am înţeles din întâmplările eroilor Gherasim, Ismail, Mihu, Ieremia, Haralamb şi Adnana în frunte cu căpitanul Anton Lupan şi prietenul acestuia de o viaţă, Pierre Vaillant (sper că am scris toate aceste nume corect), că prietenia, onoarea, curajul şi bună-voinţa pot depăşi orice obstacol întâlnit în drum şi te pot ajuta să “îţi continui călătoria până la capătul lumii”. Am înţeles că nimic nu poate sta în calea dorinţei omului de a afla cât mai multe, de a descoperi mai mult, de a şti… nici măcar piraţii, sălbatecii, marea, furtunile, deznădejdea, toate putând fi doborâte într-un anumit scop. Am înţeles că prietenia cere sacrificii, am înţeles că speranţa moare ultima chiar şi atunci când totul pare terminat, am înţeles defapt că binele învinge întotdeauna şi nu numai în cărţi, după cum spuneau unii, m-am bucurat, m-am speriat, am visat.

Nu are sens să continuăm chiar dacă aş mai avea foarte multe de spus şi vă recomand din nou, în ciuda tuturor acelora care spun că “Toate pânzele sus” este un roman lung şi plictisitor, să aruncaţi un ochi şi peste el acum cât mai aveţi vreme, la vârsta tinereţii şi atâta timp cât farmecul lecturării unei asemenea cărţi va mai putea exista. Ce-ar mai fi de zis decât că aştept, de-altfel ca întotdeauna, impresiile şi recomandările voastre. Lectură plăcută!
© Blogul lui Dani’

Articole asemanatoare

• De ce sa nu citesti?
• O carte pe saptamana #3
• O carte pe saptamana #2
• O carte pe saptamana #1