Normalul la superlativ
Dacă mai ieri vorbeam despre zilele friguroase de iarnă şi despre ploile reci de primăvară, acum ne aflăm clar într-un cu totul alt context. În cazul în care am vrea să purtăm o discuţie rigidă, am putea spune că temperatura a crescut cu vreo 7-8 grade, ne culcăm cu vreo două ore mai târziu încurajaţi de un “Soare” frenetic, ne fac umbră mii de frunzuliţe verzi şi copaci cu fructe în stare avansată de dezvoltare, suntem înconjuraţi de tot felul de flori ciudate, iar toate astea au un punct comun: vara şi consecinţele ei. E mult prea cald, nu mai ştiu ce vreau sau încotro s-o iau, am ochii roşii şi respir prea greu; mi-e dor de puţin aer curat, de o adiere de vânt, de un nor pe cer – le caut veşnic dar ele întârzie să apară.
Examenele, tezele, toate s-au dus alături de sute de ore de pregătire teoretică irosite pentru câteva minute de gândire. Îmi amintesc că v-am promis că voi reveni cu forţe proaspete după ce voi reuşi să trec peste perioada de examinare. Cu toate astea, ceva mă impiedică chiar dacă ideile curg în mintea mea cu un debit mai mare ca niciodată. Simt că n-am aer, mă simt epuizat sau poate mă simt prea bine. Ar fi prea greu să aleg un raspuns, cert este însă că deşi aşteptam cu atâta hotărâre momentele astea frumoase, acum mi-e dor de cele ce tocmai au trecut.
Nu mai simt acea libertate pe care o dobândeam atunci când mă aşezam comod în scaun susţinut de un fundal sonor potrivit, îmi lăsam mâna să zboare printre zeci de rânduri scrise înghesuit şi cu atât entuziasm. Îmi este din ce în ce mai greu să îmi găsesc cuvintele potrivite, îmi este din ce în ce mai greu să îmi găsesc timpul pentru aşa ceva. Cu toate astea, ceva a rămas în picioare: senzaţia specifică pe care o ai atunci când ştii că zeci, poate sute de persoane vor citi tot ce tu aberezi crezând că eşti cel mai bun, că meriţi să fii sus, că meriţi să te impui, amăgindu-te şi fiind împins la o visare lungă, inutilă dar atât, atât de plăcută!
Dacă veţi căuta consistenţa în toate aceste rânduri, sunt sigur că vă va fi foarte greu să o găsiţi şi singurul motiv pentru care acest articol există, este… ei bine, nici eu nu am reuşit încă să aflu – ştiu doar că trebuie să existe. Concluzia sună simplu: sunt din nou pe aici.
© Blogul lui Dani‘
Articole asemanatoare
3 comentarii
Lasa un comentariu
evoSocial
“îmi lăsam mâna să zboare printre zeci de rânduri scrise înghesuit”
mai bine zis iti lasai mouse-ul :P
Parca ai fi poet… foarte frumos… bravo
[Raspunde]
frumos articolul.ai talent in ceea ce scrii si se vede ca te pricepi.tine-o tot asa.la mai mare
[Raspunde]
In ziua de azi nu mai stii ce e normal si ce nu.Ce e normal pentru unii nu e normal pentru altii… Sa ne uitam in trecut, sa vedem ce era normal si ce nu? Si ce s-a mentinut pana azi inseamna ca e normal..ce nu s-a mentinut inseamna ca nu era normal…Corect?
[Raspunde]