Jucarii vechi – Promo

De-a lungul timpului, în casă s-au adunat tot felul de instrumente tehnice care acum supravieţuiesc într-un colţ doar datorită dragostei de care se bucură din partea noastră. Mai devreme sau mai târziu, le va suna şi lor ceasul astfel încât m-am decis să le imortalizez pe fiecare în câteva fotografii.

IMG_0012

Nu de curând am ridicat pe picioare blogul de fotografie Evodani’s Photos. Nu e finalizat pentru că nu am avut la dispoziţie timpul necesar pentru a mă ocupa serios de el. Cu toate astea, vă pot împărtăşi câteva din fotografiile realizate de mine. Curând va apărea un album nou în care voi adăuga toate fotografiile cu piesele de “artă electronică” de altădată. Ideea şedea de ceva timp în adâncul gândurilor mele, dar deşi cerea dezvoltată, mi-am spus că există timp pentru aşa ceva şi am pus alte probleme în primul plan. Acum, cu ocazia concursului organizat de webara.ro, am făcut primul pas în dezvoltarea ideii. Voi reveni cu detalii şi voi promova iniţiativa cât de curând voi putea. Momentan, m-am gândit să vă ofer o “mostră”.

Articole asemanatoare

4 comentarii

  1. magazin online says:

    si eu am ceva “jucarii” vechi..dar ma doare sufletul sa renunt la ele :D

    [Raspunde]

    Dani' Reply:

    important e sa le fotografiezi :)

    [Raspunde]

  2. Alexander says:

    Tastaturile alea cu mufa mare sunt destul de cautate, evident functionala sa fie. Eu insa as vrea sa stiu ce anume e tastatura aia mai mare, vreo consola veche de joc?

    [Raspunde]

    Dani' Reply:

    @Alexander, nu e o consola de joc, daca te uiti mai atent, vei observa ca pe ea scrie automat programabil de instruire. Din cate stiu eu, era un echipament cu o memorie de 16 bit (ori KB), oricum, ceva echivalent cu memoria aparatelor folosite de NASA pe Apollo cu 15 ani inainte de aparitia acestui echipament pe piata autohtona, aparat care era fabricat in Romania. Pe el se puteau rula programe mici si clasice (nu ma intreba in ce limbaj), jocuri cu sagetele si editoare text, din cate stiu eu. Recunosc, nu am avut niciodata ocazia sa il testez, aparatul fiind stricat de ceva vreme si desi este destul de rudimentar, mi-a fost greu si mie si tatalui meu sa-i dam de capat.

    [Raspunde]

Trackbacks/Pingbacks

  1. Scurte de Sambata#24 « Crok’s Blog™ - [...] 21 * Kalin si indianul pe autostrada * Kaloo spune “injura-ma” * Dani’ vorbeste despre jucarii vechi * AndreiM ...

Lasa un comentariu