Invitatie la socializare

Marele avantaj al tehnologiei reprezintă conservarea timpului şi utilizarea cât mai eficientă a acestuia. Cu toate astea, aceste avantaje, de care ajungem din ce în mai dependenţi par să devină, în anumite situaţii, pure dezavantaje. Consecinţele mai puţin bune sunt reprezentate de faptul că omul se obişnuieşte ca altcineva să munească în locul său, el fiind nevoit doar să comande de undeva dintr-un birou bine-încălzit şi izolat de lumea exterioară. Vă spuneam acum ceva timp despre ideea mâncărurilor de tip fast-food, atunci trecând în revistă beneficiile dar şi părţile mai puţin bune ale acestei invenţii care din păcate, a ajuns să devină pentru mulţi dintre noi, un mod de viaţă. Spuneam deci că marele dezavantaj al evoluţiei tehnologiei este clar, sedantarismul.

Vă invit ca în discuţia noastră să ne limităm la cei tineri şi de ce nu, să discutăm puţin şi despre sedentarismul şi socializarea exterioară în rândul bloggerilor, poate totuşi un alt subiect. Stăteam deci şi mă întrebam câţi dintre copiii ce s-au născut în generaţia aceasta a tehnologiei, mai fac sport sau cel puţin părăsesc interiorul casei pentru măcar două ore spre a se plimba, spre a se relaxa şi a socializa? Vă pot spune câte ceva din experienţă proprie şi când spun experienţă, pot afirma clar că tehnologia aşa cum o ştim astăzi, a crescut odată cu mine.

Îmi amintesc când eram mai micuţ şi asta până pe la vârsta de nouă-zece ani, stăteam mai toată ziua pe afară şi asta mai ales când aveam timp liber la dispoziţie. Unii ar spune că pierdeam vremea şi cam aşa era întrucât mă învârteam de aici acolo şi de acolo aici, mai “dădeam o tură” cu bicicleta, mai ne adunam câte cinci-şase şi ieşea de un fotbal, pe scurt îmi trăiam copilăria. Iată că acum observ la generaţiile mai tinere decât mine şi nu pot spune deloc că “am o vârstă”, că în marea lor majoritate, chiar şi atunci când se întâlnesc eu ştiu, pe afară, subiectul principal îl reprezintă cel mai nou joc apărut, cine ştie ce nou site şi aşa mai departe. Nu mai spun de bloggerii împătimiţi care chiar şi atunci când părăsesc computer-ul, se simt poate singuri fără el preferând să vorbească tot despre SEO, trafic şi alte nimicuri de genul astă.

Ce constatăm deci? Că în loc să ne folosim noi de tehnologie, ea se foloseşte de noi. Soluţia? Sună simplă, ca mai fiecare soluţie propusă de omul bun la teorie dar jalnic la practică. Hai să facem sport, spuneam eu. Haideţi să ne trăim viaţa şi să nu ne lăsăm buimăciţi de mirajul tehnologiei întrucât la baza a tot ce există rămâne tot natura pe care se pare că am ajuns să o respectăm din ce în ce mai puţin cum am ajuns, de altfel, să nu ne mai respectăm chiar şi pe noi înşine. În concluzie, o recomandare oarecum habotnică, ar fi ca după ce veţi termina de citit aceste păreri pe care vi le-am înşirat eu aici, să apăsaţi butonaşul roşu pe care să scrie “Turn off me please!” al pc-ului dumneavăstră. Distracţie plăcută în continuare în a explora lumea înconjurătoare!
© Blogul lui Dani’

Articole asemanatoare

Lasa un comentariu