Iasii tineretilor mele(1)

Postarile acestea vin ca o continuare a muncii si ideilor lui Daniel, concretizata insa doar prin fotografii. Voi incerca deci sa  scriu cateva randuri despre “orasul celor sapte coline”, pe care, de-abia incep sa il cunosc, chiar daca sunt genul de om caruia ii place sa se aventureze prin locuri dintre cele cat mai necunoscute.

Am reusit sa ajung, in scurta vacanta de care am avut parte, in una dintre cele mai frumoase zone a capitalei Moldovei: mai precis in zona Nicolinei, la biserica Galata. Era o dupa-amiaza superba de duminica, in a doua zi de Pasti. Chiar daca aveam mai de mult stabilita vizitarea acestui obiectiv, am considerat ca acela ar fi fost prilejul cel mai potrivit pentru o astfel de peripetie. Poate cel mai lung si anevoios drum a fost acela prin traficul infernal si zgomotul vietii… Mi-am dat seama de acest lucru abia dupa ce am inceput sa urc pe una dintre colinele Iasului, deasupra careia aveam sa aflu ca este asezat un taram in care timpul precis a uitat sa mai treaca. Urcarea a durat in jur de 30 de minute, cu toate ca am lasat orice mijloc de transport acasa, din dorinta mea de a ma relaxa si de a uita macar cateva minute de tot ce inseamna “lumesc”. E ciudat cum lumea se schimba atat de usor! Caci, cu fiecare pas, orasenii,  tipic aroganti pareau ca nici nu ar fi existat. In locul lor, oameni simpli, copii zdrentuiti, in ochii carora se citea pofta netarmurita de joaca si cunoastere se grabeau sa iti dea ”ziua buna!”. E la fel de ciudat cum, la nici 5 minute de mers, ti se dezvaluie o alta fata a Iasului, cu case mici si povesti inca nespuse. (Citeşte mai departe)

Niciodata nu am inteles cum istoria se poate redefini prin prezent. Odata ajunsi in acea oaza de liniste, incepi sa iti amintesti ca nu totul inseamna dezordine, viteza si indiferenta. Manastirea Galata, construita de domnitorul Petru Schiopul in anul 1583, constituie una dintre capodoperele arhitecturale prezente in Moldova. Aveam sa ma conving de asta, atunci cand, dincolo de portile sale imense, se descoperea in toata splendoarea sa. Zidurile, vechi de aproape 500 de ani, tin locul unor pagini de istorie, trecute prin foc si sange, gata parca sa tina la distanta cotropitorii.  Dar, dincolo de toate, m-a impresionat acea liniste ancestrala, care te facea sa uiti de faptul ca esti om. Dupa ce am admirat curtea bisericii, in care, cu ajutorul maicutelor, florile, copacii si viata creeaza o armonie de nestramutat, m-am asezat pe una din banci, vrand sa simt adierea tot mai calda a primaverii. Dupa un minut sau o ora(Cine mai stie?) am vizitat si imprejurimile Manastirii. De acolo, din sfantul lacas, orasul chiar a stat in loc, gata sa fie imortalizat. Tot mai mic, acesta se descoperea cu toate urmele trecutului si ale prezentului.

In cele din urma, drumetia mea s-a incheiat, intrucat atat frigul serii cat si scoala ce urma sa inceapa a doua zi m-au grabit spre casa. Nu inainte sa ma bucur de primul apus vazut in acest an, de soarele care s-a ascuns in linistea Galatei si a oamenilor pe care timpul a refuzat inca sa ii schimbe.