Galben

Ştiţi, nu ţin minte să vă fi vorbit vreodată despre galben. Nu ştiu dacă pentru voi galben înseamnă ceva mai mult decât culoarea muştarului, a lămâii sau a creioanelor în ceară, mai mult decât #FFFF00, (255, 255, 0) ori mai mult decât o nuanţă care are o lungime de undă între 565 şi 590 de nanometri. În schimb, Galben înseamnă forţă, înseamnă evoluţie, galben e absolutul şi mai mult de atât, galbenă e flacăra Soarelui, galben e polenul florilor; galben reprezintă supremaţia şi speranţa, galben e aurul, galbene erau coroanele căpeteniilor ce au împins omenirea spre evoluţie, galbenă e aura Domnului, galben e nisipul ce se scurge. Galben e esenţa, e culoarea din mijlocul celor primare, e culoarea ce conturează flacăra, galben e zidul dintre bine şi rău.

galben

Galbenă e raza de lumină de după furtună, galben reprezintă laolaltă pământul roditor dar şi cel uscat, galbenă e toamna şi frunzele ei moarte, galbenă e firimitura de pâine de care se bucură un biet orfan. Galben e peste tot, galben e în noi; iată aşadar un rezumat al percepţiei mele asupra acestei culori. Cu siguranţă că ar mai fi atât de multe de spus dar eu nu am reuşit să ajung mai departe de atât. De aici în continuare rămâne la latitudinea ta să decizi ce e galben pentru tine… Pentru mine galben rămâne caimacul laptelui fierbinte pe care il savuram când eram mic, galben rămâne soarele răsărind din mare şi stelele strălucind în miez de noapte.

Când Dheo m-a invitat să scriu pe această temă, eram dezorientat în schimb acum mă simt oarecum desăvârşit şi mulţumit. Astăzi, blogosfera e în culori datorita proiectului “Curcubeul”. În cadrul acestuia au mai scris copilANDRAroşu, Brylu - oranj şi vor mai scrie, la intervale de 15 minute, Dheoverde, Danyalbastru, Andy Mihailindigo şi Florin Puşcaşviolet. “Curcubeul” se vrea o leapşă mai interactivă, un mic experimenent blogosferic. Vă invit să citiţi şi articolele celorlalţi şase participanţi şi aşteptăm opiniile voastre.

Articole asemanatoare

  • Nu sunt articole asemanatoare

6 comentarii

  1. A.Faith says:

    se spune că oamenilor cărora le place culoarea galbenă sunt geloşi din fire…

    [Raspunde]

    Dani' Reply:

    @A.Faith, Da, de aici si trandafirul galben care reprezinta invidia. Totusi, in opinia mea, galben e vice-versa.

    [Raspunde]

  2. Florin Puscas says:

    Hello yellow fellow! :-D
    Melancolic si educativ in acelasi timp articolul tau! Nice! :-)

    [Raspunde]

  3. Everzor says:

    Am stat şi-am citit tot curcubeul şi am rămas plăcut impresionat de cum s-au mobilizat toţi bloggerii implicaţi, sciindu-se nişte articole plăcute şi captivante. Iar Dany a avut timp să mai facă şi un guest post. Felicitări!

    [Raspunde]

  4. Avon says:

    Din cate vad ai adus aminte de fooarte multe lucruri optimiste in legatura cu Galben! Concluzie: este o culoare optimista:)

    [Raspunde]

  5. hpv says:

    it’s so yellow…mereu cand aud galben, ma gandesc la melodia “yellow” de la cold play :)

    [Raspunde]

Trackbacks/Pingbacks

  1. Idei pertinente într-o lume impertinentă » Post Topic » Violet - [...] 7 bloguri diferite. Au mai scris în cadrul acestui experiment: CopilAndra (roşu), Brylu (oranj), Evodani (galben), Dheo (verde), Dany ...
  2. #curcubeu | Blogul lui dheo - [...] s-a lansat într-o descriere a galbenului în sine, împreună cu sensurile atribuite acestei [...]

Lasa un comentariu