Evodani in vacanta

vacanta

ARTICOL SCRIS DE EVERZOR IN LIPSA MEA :)

În primul rând îmi cer scuze că mi-am permis o vacanţă ne-web.doi.zero. Am simţit nevoia să las la o parte tehnologia din apartamentul ce mă găzduieşte în fiecare zi şi să profit de ocazia oferită de diriginta clasei noastre. Aşadar, timp de mai bine de două săptămâni am uitat de tot ce înseamnă internet şi online şi să îmi acord ceva timp mie.

Am fost la Sinaia unde ţin să spun că este superb, un loc potrivit pentru mine… îmi imaginez cum este iarna acolo. Mulţumită colegilor n-am reuşit să mă relaxez exact cum mi-am propus, dar tot a fost bine. Din 200 de lei am rămas cu aproape nimic, dar nu cred că a fost vreun om care să plece în vacanţă şi să se întoarcă cu toţi banii.

Nu voi lungi prea mult postul acesta, am vrut doar să ştiţi că nu m-am retras silenţios (cum probabil unii şi-au închipuit). În mod normal ar fi trebuit să vă las un articol de avertisment, dar totul a fost pe nepregătite şi n-am avut suficient timp să scriu în seara de 14 a lunii trecute.

Odată cu întoarcerea am participat (după două zile, mai exact) la prima ediţie TweetMeet Iaşi. A fost plăcută, deşi m-aş fi aşteptat să pot socializa mai mult. Dar a fost un experiment, să-i spunem aşa, iar data viitoare va fi cum trebuie. Puteţi găsi feedback la Everzor, Marius Sescu şi Dany. Nu voi lungi prea mult articolul, voi reveni zilele care urmează. Sper să-mi intru în ritm repede.

Articole asemanatoare

Un comentariu

  1. Traduceri autorizate says:

    bine ai revenit ! sper ca ai avut o vacanta minunata. eu unul am avut

    [Raspunde]

Lasa un comentariu