Decembrie… de ce ai furat tu toamna?

Mi-e din ce in ce mai greu sa fiu profund… pot doar sa ma indoiesc daca am fost vreodata. Toamna a trecut… calcata in picioare de zapada si de mii de nimicuri care imi distrug timpul. Unde esti tu toamna?! De ce fugi de mine!? Nimic nu ma poate aduce in profunzime… practic, plec de langa mine. Plec de langa voi… plec de aici si ma duc… ma duc sa caut Toamna!

E un stadiu asa ciudat… seamana cu zilele de vara numai ca deloc libere. Sunt limitat la a privi si a tacea… nici zambetele nu ma mai ajuta, mimica nu vrea sa mai rezoneze cu mine. Material, totul merge cum nu m-as fi asteptat nici in cele mai superficiale vise… progresez, acumulez… evoluez. Nimeni nu intelege asta… toti vreti o parte din MINE dar EU, EU nu mai exist… E doar umbra mea de un gri nuantat doar de sinceritate si patat de buline… in locul culorii a intervenit conturul – sunt limitat, nimicit. Unde sunt EU… EU!?

Si sa nu credeti, ipocritilor, ca ar fi vorba despre egocentrism. Daca in secunda asta v-as intreba cine sunteti, fiecare dintre voi ar avea un mod prorpiu de a-mi raspunde. Eu nu as fi in schimb in stare sa raspund… nici formula cu “Ma numesc si locuiesc in judetul…” nu m-ar salva. Stiu doar ca ma respect mai putin… nu pot sa spun ca ma urasc sau ca ma dispretuiesc, ar fi total ipocrit dar… Nu suport ca in jurul meu totul merge prea repede. Am nevoie de liniste… am nevoie de latenta, am nevoie de timpul unei priviri, am nevoie de secunde de melancolie, am nevoie de TIMP! Sunt incapabil sa reactionez in realitatea voastra… eu lupt in a mea si nu o sa o parasesc pentru nimic in lume. Cheia libertatii mele e la voi dar nu vreti sa ma duceti la ea. O ascundeti si o lasati noaptea sa ma insele cu sclipiri indepartate.

Nu o sa mai accept sa TE caut, pierdutule… nu o sa mai traiesc din intrebari. Distrugi totul in jurul meu prin simplul fapt ca nu existi… Imi doresc o oarecare spontaneitate nativa si capacitatea de aduce raspunsuri, nu numai semne curbate si incheiate atat de stupid, cu un punct. Daca ai fi aici cu mine, ai aduce binele, ai aduce cu tine timpul si ai reface echilibrul… nesperat, de altfel. Numai TU poti intelege principiile, regulile… numai TU cunosti ceea ce e sacru si ceea ce nu poate fi pervertit niciodata…. TU cunosti legea firii si numai TU o poti impune!  M-ai lasat sa cred in atatea limite auto-impuse si acum ai plecat cu ele si m-ai lasat practic, inexistent.

Mi-am amintit astazi ca testul de caracter de acum cativa ani mi-a dovedit ca sunt coleric… Hipocrat, te urasc in continuare si din ce in ce mai puternic! De ce mereu am crezut despre mine ca sunt flegmatic… de ce m-am crezut lucid, echilibrat… imperturbabil si calm?! Oare sunt menit doar sa impresionez… de asta fac umbra (gri) pamantului? Sa impresionez?! Si daca da… de ce nu o fac? Sunt dependent de VOI? Mie imi placea sa cred ca sunt dependent de MINE… “Viata pe un cerc, e dificila domnilor!”. EU… EU ce si… cu cine sunt?

S-o numim drama existentiala… dar oricat de nepasator as vrea sa privesc faptul ca trec pe langa atatea frontiere doar privind si uitandu-mi legea, nu pot nega faptul ca VOI ma distrugeti… ma vreau inapoi! Ma vreau complet daca va doriti sa razbat in realitatea voastra pe care nu o mai inteleg deloc. Concluzia… sunt coleric :). E clar… inca un rationament la care renunt in ultimele randuri… probabil ca mi-e frica de vreun adevar… ma sperie realitatea! Ma sperie… De ce trebuie sa fie atat de complexa? E ca un labirint in care merg cu mainile la spate pe… un monociclu cu roata desumflata. Si acum… somn domnilor, la somn! Pe curand.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare