Cu limuzina-n ghetou
Chiar dacă nu avem autostrăzi care să lege măcar principalele oraşe ale ţării între ele, chiar dacă criza economică a pus stăpânire pe fiecare ţară şi până şi neamţul cumpără Dacia, chiar dacă două treimi din populaţia României trăieşte încă în cutiuţe de chibrituri supradimensionate şi care stau să cadă, românul se dovedeşte imun. Nu contează că îi lipsesc atât de multe lucruri fundamentale într-o epocă modernă, nu contează că trăieşte de pe o zi pe alta şi îşi dă tot salariul pe rate, nu contează că toate bunurile se scumpesc. Ce face românul?
Cum ce? Încă un credit, evident. Pentru ce? Să-şi ia maşină să fie şi el în rând cu lumea. Cum adică, să fie mai prejos decât vecinul de la patru? Niciodată… hop şi el la bancă şi în câteva zile hop şi maşina în mâinile sale. Înţelegem dorinţa omului cinstit de a-şi facilita transportul zilnic de la servici şi înapoi acasă dar nu îi ajunge oare o maşinuţă elegantă, care să consume puţin, să fie frumos colorată şi fiabilă? Cum să se limiteze un român la aşa ceva? Dacă banca îi permite, de ce să nu aleagă un model mai luxos care să fie pe măsura valorii viitorului deţinător?
Ei şi uite aşa ne trezim cu limuzina în ghetou, parcată sub un copac în faţa blocului plin de antene satelit la geamuri. Va urma ca proprietarul să se laude tuturor celor ce-i ies în cale iar peste câţiva ani să dea maşina înapoi la leasing pentru a-şi recupera măcar o parte din bănuţi (cele 40-50 de mii de euro cheltuite iniţial pentru cel mai recent model Mercedes). Românul e mândru şi se raportează mereu la cei aropiaţi din jurul său, încercând astfel să fie măcar cu un pas înaintea lor. Nu că ar fi ceva foarte rău în asta dar uneori este recomandat să gândeşti de mai multe ori înainte de a lua o decizie, un obicei cu care noi, ca cetăţeni ai României, se pare că nu am reuşit să ne deprindem încă.
evoSocial