Evodani's Blog

Ştiţi, nu ţin minte să vă fi vorbit vreodată despre galben. Nu ştiu dacă pentru voi galben înseamnă ceva mai mult decât culoarea muştarului, a lămâii sau a creioanelor în ceară, mai mult decât #FFFF00, (255, 255, 0) ori mai mult decât o nuanţă care are o lungime de undă între 565 şi 590 de nanometri. În schimb, Galben înseamnă forţă, înseamnă evoluţie, galben e absolutul şi mai mult de atât, galbenă e flacăra Soarelui, galben e polenul florilor; galben reprezintă supremaţia şi speranţa, galben e aurul, galbene erau coroanele căpeteniilor ce au împins omenirea spre evoluţie, galbenă e aura Domnului, galben e nisipul ce se scurge. Galben e esenţa, e culoarea din mijlocul celor primare, e culoarea ce conturează flacăra, galben e zidul dintre bine şi rău.

Galbenă e raza de lumină de după furtună, galben reprezintă laolaltă pământul roditor dar şi cel uscat, galbenă e toamna şi frunzele ei moarte, galbenă e firimitura de pâine de care se bucură un biet orfan. Galben e peste tot, galben e în noi; iată aşadar un rezumat al percepţiei mele asupra acestei culori. Cu siguranţă că ar mai fi atât de multe de spus dar eu nu am reuşit să ajung mai departe de atât. De aici în continuare rămâne la latitudinea ta să decizi ce e galben pentru tine… Pentru mine galben rămâne caimacul laptelui fierbinte pe care il savuram când eram mic, galben rămâne soarele răsărind din mare şi stelele strălucind în miez de noapte.

Când Dheo m-a invitat să scriu pe această temă, eram dezorientat în schimb acum mă simt oarecum desăvârşit şi mulţumit. Astăzi, blogosfera e în culori datorita proiectului “Curcubeul”. În cadrul acestuia au mai scris copilANDRA – roşu, Brylu - oranj şi vor mai scrie, la intervale de 15 minute, Dheo – verde, Dany – albastru, Andy Mihail – indigo şi Florin Puşcaş – violet. “Curcubeul” se vrea o leapşă mai interactivă, un mic experimenent blogosferic. Vă invit să citiţi şi articolele celorlalţi şase participanţi şi aşteptăm opiniile voastre.

Dintotdeauna turismul în România a mers prost. Chiar dacă peste noapte au apărut pensiuni peste pensiuni, chiar dacă de 10 ani în coace ne promovăm pe spinarea celor mai mari valori din România care îmbătrânesc şi se pare că nimeni nu le va mai lua locul prea curând, chiar dacă ne numim mai nou “The land of choice” şi Udrea umblă peste tot în lume (în interes personal) şi încearcă să mai trimită un client-doi în România, chiar dacă pe CNN rulează spot-uri publicitare care ne promovează pe bani mulţi, din păcate noi nu avem o percepţie clara despre ce înseamnă turism şi cum l-am putea practica într-o ţară ca România.

Majoritatea europenilor nu sunt ca noi; nu vin în concediu să mănânce, să bea, să doarmă şi să se prăjesacă la radiaţii UV. Ei vor veni în România pentru a se bucura de frumuseţea naturii, de istoria atât de bogată a acestei ţări, vor veni să admire păsările şi mistreţii din Deltă şi vor fi interesaţi de viaţa în satele de meşteşugari din Harghita sau din Apuseni. Veţi spune că nu vor veni oricum, pentru că în România nu există infrastuctură dar, totuşi, cu un mic efort din partea statului s-ar putea găsi soluţii  dacă cei de acolo s-ar gândi la profitul pe planuri multiple, pe care această acţiune ar oferi-o.

Bulgarii au înţeles deja fenomenul din Europa. Toţi spun că litoralul la ei este mult mai ieftin şi mai evoluat ca cel românesc. Este normal… Nu din vânzare de mâncare şi închiriere de camere se va îmbogăţi România, ci maxim agenţii hotelieri care vor creşte în continuare preţurile. Ce aţi spune dacă am pune pe picioare principalele muzee din ţară, dacă am elimina toate bărcile cu motor şi vilele din Deltă, dacă ne-am vinde la nivel mondial produsele de artizanat ale ţăranilor noştri, dacă am face un drum accesibil până la Sarmisegetuza şi dacă am promova multe alte locuri superbe din ţară… cu o strategie şi cu cheltuieli rezonabile, am putea vinde toate aceste frumuseţi pe bani mulţi, foarte mulţi. Un exemplu care se apropie de această idee este, sau mai bine spus a fost (până a fost concesionat), Castelul Bran şi iluzia cu Dracula. Aici au venit ani la rândul mii de străini curioşi dorind să afle povestea castelului. Din păcate se împiedicau de ghizi fâstâciţi şi prost-plătiţi ori de români grăbiţi şi zgomotoşi. Totuşi, nivelul serviciilor era rezonabil iar preţul, destul de mare, aducea cu siguranţă un profit bunicel Mnisterului Culturii.

În concluzie, turism nu înseamnă vânzare de mâncare decât de ce nu, din bucătăria tradiţională românească, cum nu înseamnă nici vânzare de cazare decât poate la cabanele superbe din vârful munţilor de care străinii nu vor afla niciodată în ritmul ăsta. Din acest motiv cineva decide să călătoarească în lume… doreşte să afle lucruri noi, să exploreze şi evident, să se bucure de un mediu primitor. Încercăm să copiem modelul grecilor dar uităm că ei se bazează pe o cultură de mii de ani foarte apreciată… încercăm să copiem modelul Itaiei dar nu realizăm că o noapte de cazare costă acolo la jumătate faţă de vizitarea turnului din Pisa. Nu am pretenţia că aceasta ar fi soluţia; există multe piedici în calea aplicării cu adevărat a acesteia. În spot-urile publicitare cu The land of choice se încearcă deja acelaşi lucru, dar pe plan intern nimic nu se schimbă. De asta avem nevoie de o altă perspectivă de valorificare a frumuseţilor din România, una care să ne reprezinte şi să ne ajute să ne facem în sfârşit un nume şi să determinăm popoarele europene să treacă peste “zigano romeno”, “infractore” sau “hoţ român”.

Ei bine, nu mai e nicio noutate în faptul că sistemele de valori s-au schimbat odată cu o generaţie întreagă. Ne-am obişnuit deja cu ideea conform căreia maşina pe care o conduci, felul în care te îmbraci, locurile şi anturajele cu care cochetezi reprezintă elementele cele mai importante în stabilirea de către majoritatea celor din jur, a statutului tău social. La fel de bine ştiut este că majoritatea tinerilor, văzându-se liberi şi pe picioarele lor, tind spre un caracter mai teribilist în primii câţiva ani de experienţă de viaţă pe cont propriu.

Aceste două elemente ne aduc în realul zileleor noastre, în care eşti cool dacă ajungi să conduci un motor de sute de cai putere sau o maşină luxoasă şi extravagantă. Şi pentru că “a fi cool” este un reper foarte important în zilele noastre, din păcate nimic nu îi opreşte să îşi pună în pericol propria viaţă pe cei care încearcă să demonstreze cine nu sunt de fapt.  Astfel ajungem la buletinele de ştiri de la ora cinci, unde suntem informaţi cum o maşină plină cu tineri tocmai ieşiti de pe băncile şcolii, a fost implicată într-un accident extrem de grav datorat vitezei excesive, consumului de alcool sau neatenţiei la volan. Astfel ajungem la familii îndurerate lăsate în urmă, astfel ajungem la denigrarea valorilor adevărate şi la promovarea celor negative.

Am putea spune că acest fenomen nu ţine neapărat de modernul în care trăim, ci l-am putea corela cu trufia românului cunoscută dintotdeauna, adaptată recent la snobism şi inconştienţă. Cu siguranţă nu este singura cauză a accidentelor în care sunt implicaţi tineri, dar este una dintre cele mai tragice şi care ar putea fi evitată cel mai uşor în urma unui dialog al fiecărei persoane cu sufletul, raţiunea şi conştiinţa sa: “Oare valorează acel sentiment de glorie în faţa celorlalţi mai mult decăt viaţa şi familia mea?” Din păcate nimic nu se va schimba prea curând şi ne trebuie ceva mult mai mult decât campanii seci de educare a populaţiei care rulează în mass-media. Până atunci rămânem cu cifrele, bilanţurile tragice şi cu o societate tânără fără un sistem de valori, de altfel la fel de dezorientată ca întregul sistem.

Lăsând la o parte toate ideologiile legate de criza economică, probabil cel mai dezbătut subiect în ultima jumătate de an, mi-am zis să incep discuţia de la un exemplu concret. Vânzările distribuitorului Rolex în România se bucură de o creştere de 20% conform rezultatelor din primul trimestru al anului curent şi asta în timp ce, la nivel mondial, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu aproximativ 40 de procente.  În Elveţia, cunoscută drept raiul ceasurilor de lux, exporturile de ceasuri scumpe au scăzut cu 40 %, lăsând loc pe piaţă modelelor mai ieftine care se află într-o continuă creştere a vânzărilor. Inclusiv în SUA, ţara magnaţilor latifundiari, a snobismului, ţara care dictează cursul lumii moderne, vânzările de ceasuri de lux s-au înjumătăţit. Şi totuşi, în România acest domeniu pare să supravieţuiască şi chiar să prospere în comparaţie cu alte ţări; să prospere nesănătos şi cel puţin ciudat, dar evident. Dacă în Europa, piaţa de lux simte pierderi de 15%, în România, acestea se ridică la doar 5 procente.

Încălzite de acest succes, de snobismul mereu în floare din România şi de preţurile la imobiliare aflate în cădere, firme precum Hermes, Armani, Montblanc sau Rolex îşi caută spaţii pentru noi magazine pe bulevardul Calea Victoriei din capitală. Astfel, galeria hotelului Continental urmează să găzduiască al doilea magazin Rolex din România alături de reprezentanţa Montblanc. Undeva în apropiere de hotel Continental se pare că va fi mutat şi magazinul LVHM (deţinătorii “Louis Vuitton”) într-un spaţiu mai mare şi propice datorită faptului că vânzătile LVHM în România s-au ridicat de-asupra aşteptărilor. Cine mai urmează? Armani se vrea prezent pe Calea Victoriei undeva din 2010 iar un an mai târziu sunt aşteptaţi tot acolo şi cei de la Hermes. Informaţii transmise de firma de consultanţă CPP Management Consultans la LUXURYDAYS 2009 cât şi în presa economică în urma unui studiu pe care l-au realizat.

Şi totuşi revin asupra ideii: nu vi se pare paradoxal? Şomajul e în creştere, referitor la perioada ce urmează se fac predicţii tot mai sumbre, guvernul nu acţionează în niciun fel şi încă ne permitem să fim aceeaşi români mândri, snobi şi falşi.  Toate astea se întâmplă într-o ţară în care 10 milioane de români sunt asistaţi sociali cu o sumă medie de 190 de lei la care contribuie doar cinci milioane de persoane. Înţelegeţi ce se întâmplă? De fapt, despre ce vorbim noi aici? Cum sună asocierea dintre Armani, Rolex şi România a cărei populaţie se împarte în 5 milioane de contribuabili şi 16 milioane de asistaţi social şi pensionari? Incredibil! Şi ca să terminăm de conturat portretul unei ţări care se duce de râpă, doar aruncaţi un ochi la cei care ne conduc. Nici nu ştiu dacă ar mai fi ceva de spus. Totul e atât de clar…

Dincolo de nonvalorile promovate în muzica românească, dincolo de scandalurile de pe scena publică, dincolo de orice urmă de răutate, am marea plăcere să anunţ a cincea ediţie a festivalului FOLK YOU!, care nu numai că a supravieţuit de-alungul anilor ci a înflorit armonios, devenind un reper al frumosului şi al liberei exprimări. Mergând pe ideea “festival de ecologizare a sufletului”, a reuşit să strângă din ce în ce mai mulţi entuziaşti şi iubitori de muzică bună pe plaja din Vama Veche, acolo unde vuietul marii se împleteşte cu sunete armonioase de corzi şi glasuri blânde.

Foto: Jurnalul Naţional

Anul acesta, festivalul onorează o persoană foarte dragă a folkului românesc, “părintele FOLK YOU!”,  Florian Pitiş, care a trecut de ceva timp graniţele infinitului, ajungând undeva acolo în sus, în lumea căreia îi închina versuri atât de profunde. În cinstea sa, în cinstea vremurilor bune, în cinstea folkului românesc şi mai ales în cinstea amatorilor de muzică pentru suflet, vor evolua pe scenă artişti de seamă dintre care voi enumera doar câţiva precum Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Mădălina Manole, Gheorghe Zamfir, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu şi mulţi alţii.

Din păcate, nu voi putea fi prezent la eveniment deşi mi-aş fi dorit cu adevărat şi sper să mă bucur de festival prin bunăvoinţa televiziunii române şi a organizatorilor de la Jurnalul Naţional, care pregătesc câteva suprize. Pentru cei interesaţi, e bine de ştiut că “FOLK YOU! – V” se va desfăşura începând cu 30 iulie până pe 1 august în Vama Veche, la malul mării şi că intrarea este liberă. Programul este disponibil aici, alături de lista întreagă a artiştilor ce vor fi prezenţi la eveniment. Am să închei în stilul în care am început, iar până la o nouă întâlnire nu pot să vă spun decât FOLK YOU! şi la mai bine.

De-a lungul timpului, în casă s-au adunat tot felul de instrumente tehnice care acum supravieţuiesc într-un colţ doar datorită dragostei de care se bucură din partea noastră. Mai devreme sau mai târziu, le va suna şi lor ceasul astfel încât m-am decis să le imortalizez pe fiecare în câteva fotografii.

Nu de curând am ridicat pe picioare blogul de fotografie Evodani’s Photos. Nu e finalizat pentru că nu am avut la dispoziţie timpul necesar pentru a mă ocupa serios de el. Cu toate astea, vă pot împărtăşi câteva din fotografiile realizate de mine. Curând va apărea un album nou în care voi adăuga toate fotografiile cu piesele de “artă electronică” de altădată. Ideea şedea de ceva timp în adâncul gândurilor mele, dar deşi cerea dezvoltată, mi-am spus că există timp pentru aşa ceva şi am pus alte probleme în primul plan. Acum, cu ocazia concursului organizat de webara.ro, am făcut primul pas în dezvoltarea ideii. Voi reveni cu detalii şi voi promova iniţiativa cât de curând voi putea. Momentan, m-am gândit să vă ofer o “mostră”.

După ce ne-au plecat doctorii şi inginerii, după ce am hrănit cu mâna noastră non-valorile şi le-am adus pe prima pagină a ziarelor transformându-le în modele pentru o populaţie dezorientată, după ce am vândut pe nimic toată averea ţării cu care strămoşii noştri se mândreau, după ce ne-am înjosit şi ne-am făcut de râs la toate capitolele şi pe toate planurile, ne piere şi ultima picătură de mândrie.

Ceea ce până şi romanii în trufia lor recunoşteau, frumuseţea plaiurilor româneşti, s-a pierdut odată cu armonia în care românii trăiau odată împreună cu natura. Adormiţi în visul modernului, am pus pe foc pădurile şi am secat izvoarele. După o industrializare eşuată şi douăzeci de ani de politică de consum şi distrugere, din cer vine dezastrul. După doar câteva ore de ploaie, ieri România era sub ape iar pământul o lua la vale, ostenit să îndure prostia pe care o găzduia cu scârbă de atâta timp. Dacă noi nu ne putem spune cuvântul şi nu ne putem trezi din adormirea generală, iată că natura nu tace şi îşi cere tributul pentru durerea suferită. Unde vreţi să ajungem, dragi concetăţeni?

Ti-e cald, nu? Da, ştiu; şi mie mi-e greu. Termometrul nu indică niciodată mai puţin de 28 de grade şi asta abia seara la culcare când doar după ora două pot să adorm. Da, e foarte cald! Transpir numai când mă gândesc la asta şi nu ştiu cum să mai scap de insolaţii. Consumul de apă minerală se dublează săptămânal alături de cantitatea de gheaţă pe care o depozitez în frigider; acum trebuie să mai cumpăr unul în care să încap şi eu – sau nu. Am găsit o soluţie mai ieftină şi mai practică! Nu-i aşa că vrei să o auzi?

Probabil nici nu ştiai că cei de la Samsung au pregătit pentru cei ca noi o soluţie pe bani puţini. Oferă discount-uri de 500 RON pentru o serie întreagă de sisteme de aer condiţionat, serie care cuprinde modele de la cele mai mici şi eficiente la mastodonzi care ar fi în stare să îţi răcească instant o hală întreagă. Vrei să profiţi de ea? Nu uita… vei putea în sfârşit să te bucuri de vară fără să înduri căldura, vei putea să dormi noaptea fără să stai cu toate geamurile deschise şi ţanţarii în cameră, îţi va fi dor din nou să ajungi acasă. Ce zici, te-ai decis? Dacă da, ar fi bine să te grăbeşti pentru că promoţia nu mai durează mult. Alege-ţi sistemul potrivit pentru tine din lista de aici şi bucură-te de facilităţile acestuia! Te aştept apoi să vorbim despre cât de bine te simţi la tine acasă.

Câtă concentrare, câtă eleganţă, cât frumos! Am putea astfel descrie finala de la Wimbledon disputată între Roger Federer şi Andy Roddick. Un meci în cinci seturi, un meci în care toate pronosticurile conform cărora istoria va fi repetată şi Federer va câştiga din nou un meci la zero au fost spulberate, un meci jucat pe reverul lui Federer şi serviciul lui Roddick, un meci cu peste 70 de aşi şi cu lovituri pentru care nu s-a găsit încă un nume şi o definiţie clară.

Acesta a debutat cu un prim set câştigat de Andy Roddick cu un 7 la 5 de-a dreptul uimitor. A urmat apoi un set a cărui soartă a fost decisă într-un tiebreak câştigat memoriabil de Federer care a reuşit să revină de la 6-2 şi să câştige cu 8-6, moment care le-a adus aminte tuturor de ceea ce însemna tenisul acum patruzeci-cincizeci de ani. Setul al treilea a fost câştigat tot în tiebreak dar de această dată s-a simţit o mai mare siguranţă din partea lui Federer, care şi-a impus conducerea jocului reuşind să câştige cu uşurinţă această a treia etapă a meciului.

Şi cu toate acestea, setul al patrulea a fost câştigat absolut surprinzător de Roddick care a reuşit să obţină două game-uri albe în faţa celui care a câştigat 14 turnee de grand slam, în faţa omului care a fost numit extraterestru, în faţa unui adversar la fel de calm ca în momentul în care a fost jucată prima minge. Cu toate că a depus un efort enorm, Roddick părea să abunde de energie, loviturile sale fiind din ce în ce mai puternice pe măsură ce timpul trecea. Setul care a urmat, al cincilea şi cel decisiv, a fost pură nebunie. S-a jucat de la egal la egal şi nicio diferenţă nu se putea observa între cei doi competitori, curajul lui Roddick luptând în faţa eleganţei lui Federer. Şi nimic nu se putea compara cu adrenalina pe care au simţit-o spectatorii atunci când pe tabela setului decisiv scria 4-4. A urmat 5 la 5, 7 la 7, 9 la 9, 11 la 11, 13 la 13, iar cuvintele nu pot descrie atmosfera din teren: Federer începuse să greşească, Roddick profita şi încerca să se menţină…  Era 15-14 la game-uri când Federer reuşea să conducă în game-ul 30 cu 30-0 iar visul continua la 40-40, deodată toată arena sărind în sus când Federer reuşea să fructifice avantajul si dupa 4 ore şi 15 minute să se impună în faţa lui Roddick… Roger Federer şi Andy Roddick, doi oameni care meritau să câştige împreună locul întâi.

Cert este că finala Wimbledon 2009 va rămâne în istoria tenisiului iar cuvintele nu o vor putea descrie niciodată mai bine decât au făcut-o cei doi protagonişti ai acestui adevărat spectacol.Cu această ocazie Federer a doborât un record mondial trecându-şi în palmares cel de-al 15-lea turneu de grand slam câştigat. Totodată, tenismenul elveţian a reuşit să urce în clasamentul ATP, revenind pe locul întâi. Să nu îl uităm pe Andy Roddick care şi-a dovedit curajul şi rezistenţa în faţa unui maestru. Una peste alta, meciul a fost superb, un meci nebun, un meci ce părea să nu se mai termine… Splendid!

Iată punctul cel mai slab al dreptului la libera exprimare de care presa se bucură din plin. Zilnic, la urechile a miliarde de oameni ajung zeci de ştiri însoţite inevitabil de mii de păreri din partea a diferite persoane mai mult sau mai puţin calificate ori implicate în domeniul respectiv, persoane mai mult sau mai puţin cunoscute ori influente, persoane mai bine sau mai rău intenţionate şi lista ar putea continua la nesfârşit.