• OchelariPeNet.ro

Archive for the ‘Cultură’ Category

Fotomaraton 2009 – ce si cum

fotomaraton_2009_1Ei bine, după câteva zile de odihnă bine-meritate, a venit timpul să vă spun două-trei cuvinte despre ceea ce a însemnat Fotomaraton Iaşi 2009 la care am participat sâmbăta trecută. Voi începe prin a vă conduce puţin prin ceea ce înseamnă Fotomaraton Iaşi spunându-vă că acest concurs nu înseamnă numai un aparat bun şi talent ci necesită multe alte abilităţi. Astfel, acesta a avut în vedere, ca în fiecare an, realizarea a 12 fotografii pe 12 teme diferite într-un interval de 12 ore. Temele de anul acesta care au dat bătăi de cap fotografilor au fost reprezentate de nume precum “baia turcească”, “comerţ cu amănuntul” ori “fotograffitti”. Acestora li s-au alăturat “Iaşi, je t’aime”,” Şic”, “Obstacole”, “Vă pup”, “După 20 ani” şi alte câteva, fiecare oferind diferite căi de abordare, insistându-se pe originalitate şi mesajul pe care fiecare fotografie îl va transmite.

Trecând la partea subiectivă a analizei fotomaratonului de anul acesta, vă pot spune că m-am distrat pe cinste, am cunoscut mulţi oameni şi am învăţat foarte multe. Când spun “multe” mă refer la tehnici ce ţin atât de fotografie cât şi de comunicare, de organizare a timpului, de stimulare a imaginaţiei, mă refer la elemente de cultură materială şi spirituală. Am învăţat să privesc mai departe de aparenţe, am mai luat o lecţie de “frumos”, am învăţat graiul imaginilor şi asta în numai 12 ore, ore ce au trecut uneori atât de repede, alteori atât de încet, ore în care am parcurs poate chiar mai mult de 100 de kilometri şi am aflat câte o părticică din fiecare loc frumos al Iaşului. Anul acesta s-au înscris un număr record de aproximativ 550 de fotografi, fiecare venind cu viziunea lui. Astfel am avut ocazia să cunosc diferite idei, am avut ocazia să încerc să merg mai departe, să mă autodepăşesc, să gândesc limpede, evadând din cercul vicios al zilelor de astăzi.

Concursul a debutat la 8 dimineaţa, urmând să se încheie în jurul orelor 21. Temele ne-au fost oferite în grupe de câte 6, dimineaţă şi la prânz în momentul în care trebuia să trecem pe la punctul de control pentru a ne viza legitimaţiile. M-am bucurat din plin din fiecare oră ce însemna o fotografie. Bineînţeles că nu am reuşit să mă încadrez perfect în timp şi am ajuns să realizez până la trei fotografii în interval de o oră, o oră şi ceva. La înscriere am primit fiecare câte o şapcă albă pe care era trecut numele compeţiei acest lucru generând un fenomen de amploare: era o chestie să vezi prin Iaşi mişunând tineri misterioşi, cu capul în pământ sau în palme, metitând pe bănci, prin copaci, pe acoperişuri, prin parcuri, prin gări sau prin cartierele mai sărace ale oraşului, mereu cu aparatul pregătit, cu foia cu teme în mâna stângă şi telefonul în mâna dreapta sunându-şi prietenii fotografi care se aflau cine-ştie-unde în căutarea momentelor ideale de imortalizat pentru cine-ştie-ce temă a concursului. A fost frumos şi atunci când am fost loviţi de inspiraţie ori de noroc cum a fost frumos şi să pierdem timp cu orele căutând idei şi aşteptând să se petreacă “ceva” inedit.

Am predat fotografiile, seara la ora 21 fix, respectând exact termenul. Am fost printre ultimii, majoritatea concurenţilor câştigând un avans considerabil în prima parte a concursului. Am încercat să fiu unic şi am încălcat majoritatea principiilor pe care mai toţi concurenţii le considerau esenţiale. Când m-am întâlnit cu ceilalţi participanţi am aflat că nu am fost chiar cel mai bun şi nici cel mai original, mereu găsind idei mai bune ori fotografii realizate mai bine din punct de vedere tehnic decât ale mele; şi cu toate astea am fost foarte mulţumit. Am participat cu eternul meu PowerShot A430 de 4 mpx de la Canon, efectuând un număr total de 155 de fotografii (din care am selectat 12) şi epuizând trei sau patru seturi de acumulatori. Am folosit un trepied portabil la majoritatea fotografiilor şi am preferat să fotografiez fără blitz. Nu pot împărtăşi cu voi fotografiile selectate întrucât termenii competiţiei interzic publicarea materialului realizat până la data anunţării câştigătorilor. Fotografii de la eveniment nu am reuşit să adun prea multe iar în momentul de faţă nu am reuşit nici să le încarc pe cele pe care le am; voi reveni. Cei interesaţi pot găsi fotografii pe contul de flickr al Fotomaraton.

fotomaraton_2009_2

Concursul, aflându-se la a cincea ediţie, a fost organizat de Centrul Cultural francez Iaşi, mai multe detalii fiind disponibile atât pe site-ul oficial Fotomaraton cât şi pe contul de twitter @fotomaraton.

Show arhitectural 3D si preturi virusate la Felicia Iasi

gif_125x125E august, sunt reduceri – o regulă clară a magazinelor de haine şi îmbrăcăminte. Cei de la Centrul comercial Felicia Iaşi nu s-au abătut de la aceasta, ba chiar s-au hotărât să inoveze fenomenul reducerilor în România lansând campania “Preţuri virusate” (mai multe detalii despre campanie aici). Aceasta va culmina cu “Noaptea preţurilor virusate”, moment ce va marca finalul perioadei de reduceri. Despre aceasta, în rândurile de mai jos:

Noaptea va debuta cu un show arhitectural 3D în premieră în Iaşi. Pentru cei care întâlnesc pentru prima data termenul de show 3D, putem explica pe scurt: pe clădirea centrului comercial se vor putea admira timp de şaizeci de minute iluzii optice şi proiecţii spectaculoase ce vor face ca clădirea să pară că prinde viaţă, că este asaltată de extratereştri, bântuită de fantome ori că dispare în întuneric. Show-ul va fi însufleţit şi de vocea lui Sean Jay Dee, ce va susţine un concert pe perioada spectacolului. Pentru cei care nu sunt încă convinşi că nu trebuie să rateze acest eveniment, iată o demonstraţie de show 3D din partea celor de la “easyweb“, firmă specializată în acest domeniu:

Pe lângă aceasta, în zona food-court a centrului va avea loc o competiţie Nintendo Wii destinată celor pentru care shopping-ul nu este neapărat o pasiune ori pentru cei care vor să se relaxeze într-o atmosferă specială. Evenimentul va avea loc pe data de 21 de august, începând cu orele 22. În concluzie, seara de 21 întruneşte toate caracteristicile perfecţiunii : shopping, reduceri, relaxare, muzică bună, artă. Mai multe detalii pe site-ul Felicia – Iaşi.

Dincolo de da sau nu, folk you!

Dincolo de nonvalorile promovate în muzica românească, dincolo de scandalurile de pe scena publică, dincolo de orice urmă de răutate, am marea plăcere să anunţ a cincea ediţie a festivalului FOLK YOU!, care nu numai că a supravieţuit de-alungul anilor ci a înflorit armonios, devenind un reper al frumosului şi al liberei exprimări. Mergând pe ideea “festival de ecologizare a sufletului”, a reuşit să strângă din ce în ce mai mulţi entuziaşti şi iubitori de muzică bună pe plaja din Vama Veche, acolo unde vuietul marii se împleteşte cu sunete armonioase de corzi şi glasuri blânde.

folk_youFoto: Jurnalul Naţional

Anul acesta, festivalul onorează o persoană foarte dragă a folkului românesc, “părintele FOLK YOU!”,  Florian Pitiş, care a trecut de ceva timp graniţele infinitului, ajungând undeva acolo în sus, în lumea căreia îi închina versuri atât de profunde. În cinstea sa, în cinstea vremurilor bune, în cinstea folkului românesc şi mai ales în cinstea amatorilor de muzică pentru suflet, vor evolua pe scenă artişti de seamă dintre care voi enumera doar câţiva precum Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Mădălina Manole, Gheorghe Zamfir, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu şi mulţi alţii.

Din păcate, nu voi putea fi prezent la eveniment deşi mi-aş fi dorit cu adevărat şi sper să mă bucur de festival prin bunăvoinţa televiziunii române şi a organizatorilor de la Jurnalul Naţional, care pregătesc câteva suprize. Pentru cei interesaţi, e bine de ştiut că “FOLK YOU! – V” se va desfăşura începând cu 30 iulie până pe 1 august în Vama Veche, la malul mării şi că intrarea este liberă. Programul este disponibil aici, alături de lista întreagă a artiştilor ce vor fi prezenţi la eveniment. Am să închei în stilul în care am început, iar până la o nouă întâlnire nu pot să vă spun decât FOLK YOU! şi la mai bine.

Michael Jackson – Un ultimul cuvant pentru rege

Mi-e foarte greu să cred că, de acum încolo, vom vorbi despre tine doar la timpul trecut. Pur şi simplu, cum aş putea să spun “A fost”? Şi uite că, totuşi, lumea işi urmează cursul, timpul tace şi trece. Dacă ştiam că vei reveni pe scenă, brusc nu mai eşti.

Recunosc că prima oară când ţi-am auzit numele erai implicat în unul dintre scandalurile pe care şi presa, care acum te idolatrizează, a avut grijă să le creeze. M-am lăsat condus de aparenţe şi evident nici nu am vrut să te cunosc mai mult. Preferam să cred despre tine că nu eşti decât un simplu artist, ce a avut succes doar pentru că a făcut căţiva paşi de dans şi a avut norocul să descopere un nou gen de muzică. Nici o secundă nu am crezut că în spatele cortinei se poate ascunde un adevărat geniu. Din câte îmi e dat să observ, în zilele noastre, succesul implică să fii vânat de toţi cei dornici de senzaţional. Chiar şi pentru un rege, nu se mai păstrează o urmă de respect, respectiv intimitate. Ci e tocmai invers. Lumea nu mai vrea artă, ci doar noroi.
Astăzi, când tu nu mai eşti printre noi, realizez că sute de milioane de oameni te adoră, cred în tine. Am început să te ascult, măcar acum. Cu fiecare vers, melodiile tale îmi ajung acolo, la inimă. Abia acum realizez că şi tu ai suferit când toţi nu au mai crezut în tine… De ce?! Uite că, dincolo de paşii tăi de dans, ai reunit deopotrivă oameni. Şi pentru acestea, nu pot decât să îţi mulţumesc! Totuşi, murim pentru a ne naşte. Deşi vestea trecerii tale în nefiinţă nu a fost altceva decât o altă ştire, consider că tu vei rămâne cu noi prin tot ceea ce rămâne unui artist: nu controversele, ci nenumăratele ore de chin şi talent, toate materializate în măiestria cu care ne aduce împreună.
Dormi în pace, pentru veşnicie, cel ce ai fost şi vei rămâne MICHAEL JACKSON!!

De ce sa nu citesti?

Bună întrebare, nu? Pentru început nu cred că are rost să mai vorbim despre faptul că internetul şi computerul au luat de ceva timp locul cărţilor, fapt foarte natural în opinia mea dar totodată, tragic în opinia altora. Se spune despre carte că stă la baza culturii şi că este principala sursă de cunoaştere accesibilă fiecăruia dintre noi. Ce înţelegem de aici? Că suntem o generaţie fără cultură? Foarte probabil. Informaţia valorează acum mai mult în ochii oamenilor decât cultura în sine, lucru la fel de natural. Astfel, am stat şi m-am gândit la principalele cauze pentru care omul modern refuză să mai citească. Majoritatea dintre acestea sunt pretexte puierile dar unele dintre ele scot în evidenţă adevăratele probleme ale lumii în care trăim. Deci, de ce nu citeşti? Pentru că nu ai timp? Pentru că în opinia ta cititul este neinteresant (pentru că nu găseşti nimic “cool” la el)? Iată două posibile răspunsuri care ar trebui să ne pună pe gânduri.

Cartea este întruchiparea simplităţii complicate care nu respectă deloc apetitul omului modern pentru inedit şi iată de aici, şi lipsa acestuia de interes pentru ceea ce înseamnă literatură. Nu ştiu dacă vom putea găsi o soluţie pentru această problemă bazându-ne deci pe faptul că odată cu trecerea timpului, se va rezolva de la sine. Cu toate astea, putem propune rezolvări pentru celelalte dificultăţi. Astăzi, vom aborda scurt şi la obiect, lipsa timpului necesar pentru a citi, urmând ca în zilele ce vor urma, să încercăm să trecem în revistă alte câteva impedimente şi soluţii pentru depăşirea acestora.

Înţelegând că fiecare dintre noi este foarte ocupat, totuşi te-ai gândit vreodată cât timp pierzi zilnic fără să faci nimic? Atunci când călătoreşti cu maşina, atunci când stai chiar ore în şir în sălile de aşteptare ale diferitelor societăţi, în momentele în care te simţi plictisit şi găseşti tot felul de soluţii ciudate pentru a te distra, alegând televizorul şi emisiunile sale în majoritate inutile, atunci când trebuie să te culci dar nu ai somn sau oricând altcândva – în toate aceste situaţii poţi alege să citeşti. Dacă vei încerca să citeşti în etape de câte 10-15 minute, într-o zi vei reuşi să repeţi această acţiune de cel puţin 3-4 ori, de aici reieşind o oră de citit pe zi în plus, o oră din cele 24 disponibile, oră pe care în mod normal ai fi irosit-o. Astfel, la sfârşitul lunii vei realiza că ai reuşit să termini 2, 3 sau poate chiar 4 cărţi, lucru deloc neglijabil şi care îţi va oferi cu siguranţă motivaţia şi satisfacţia de a citi în continuare De ce să nu citeşti?
© Blogul lui Dani

Nevoia de confidenţă

Cu toţii ştim că, în viteza nebună a prezentului, uităm de prea multe ori să reflectăm asupra lucrurilor cu adevărat importante. Acceptăm parcă de prea multe ori lucrurile aşa cum sunt, fără a gândi că bucuria adevărată e dincolo de un teanc de bancnote. Puţine căi spre fericire – spre înţelegerea propriului suflet mai avem la îndemână. În momentele dificile ale existenţei, găsim puterea de a merge mai departe acolo unde nu ne aşteptăm…

Am găsit zilele trecute, poate din intâmplare, poate doar din dorinţa de a mă redescoperi, o părticică din sufletul meu, aşternută in paginile unui jurnal în care obişnuiam să scriu tot ceea ce nici măcar mie nu îmi puteam spune. Simţind că am nevoie de el, l-am pus deoparte şi… l-am deschis. Nu ştiu ce m-a impresionat mai mult. Faptul că acum sunt un alt om sau faptul că m-am eliberat şi de acea ultimă fărâmă de divinitate! Cât de simplu scriam despre natură! Astăzi, s-a infiltrat în adâncul meu o dorinţă sumbră de a face totul cât mai bine, cât mai complex. Tind să cred că adevărata frumuseţe este descrisă cel mai potrivit într-un mod la fel de brut. Degeaba construim metafore dacă nu ştim cum să le folosim. La fel se întâmplă şi cu scrisul. Dorim perfecţiune, chiar dacă suntem ferm convinşi că nu o vom găsi niciodată. Dacă v-aţi întrebat vreodată de câte ori cineva o poate lua de la început, aflaţi că eu, deşi mi-e uneori atât de greu, o iau de la început atunci când nici nu mă aştept. Când nu mă mai mulţumeşte nimic, apare mereu cineva care să îmi arate că sfârşitul se confundă (poate şi ca sens) cu începutul.

Şi uite aşa, mai plângând, mai râzând, trec printre filele jurnalului, şi sigur şi prin clipele vieţii atât de deosebite cu care am fost hărăziţi. Tot jurnalul, deşi necuvântător, îţi poate deveni cel mai bun sfătuitor. Prin el, mă eliberez de efemeritate şi grijile imediate. Toţi putem scrie în el. NU SUNTEM nici ciudaţi, nici slabi. Nu contează că nu avem talent… În fond, trebuie doar să scrii ceea ce simţi, şi nimic mai mult.
© Blogul lui Dani’

Un mediu mai bun


Cu toţii ştim, cu toţii suferim, cu toţii ne plângem, dar nimeni nu vine cu o soluţie clară ci doar cu predicţii şi estimări apocaliptice. Avem acum la dispoziţie zeci, poate sute de documentare şi analize care ne indică clar situaţia gravă în care ne aflăm. Problema a ajuns deja în topul discuţiilor şi al căutărilor pe internet, cel mai important şi accesibil mijloc media. La fiecare colţ de stradă auzim câte o dezbatere cu baze mai mult sau mai puţin ştiinţifice, pe o temă care a devenit un subiect foarte complex şi de interes internaţional iar întrebarea care ne vine în minte este: ce facem mai departe? Vorbim cu siguranţă, despre poluarea mediului în care trăim, datorată nouă, oamenilor, şi care ne afectează vizibil, din ce în ce în ce mai puternic.

Ni se spune să plantăm copaci, dar nimeni nu propune reducerea defrişărilor in masă. Suntem sfătuiţi să limităm consumul de apă, dar nimeni nu găseşte o soluţie pentru deversarea deşeurilor care este realizată în prezent, în toate oceanele lumii. Căutam surse de energie alternativă şi non-poluantă în contextul în care coloşii petrolului, marii oameni de afaceri de pe Glob, ţin cu dinţii de pâinea lor. Din toate aceste exemple se poate observa clar că dacă interesul financiar şi luxul în care ne-am obişnuit să trăim, dovezi clare ale inconştienţei generale, vor mai continua să existe, vor avea în mod cert, consecinţe dintre cele mai groaznice.

Numai dacă ne-am gândi un moment la acestea, am realiza imediat la ce riscuri ne expunem. Cum ar fi să respirăm aer generat artificial din cauza lipsei pădurilor şi a vegetaţiei? Cum ar fi să mâncăm legume realizate mecanic sau să bem apă cu porţia? Cum ar fi ca cerul sa fie acoperit în permanenţă de o ceaţă densă şi să nu mai avem parte de lumina soarelui? Cum ar fi ca din nori să cada ploi cu apă contaminată? Cum ar fi să nu mai putem comunica natural din cauza zgomotului produs de instalaţiile mecanice? Cu siguranţă, toate aceste scenarii ni se par puţin plauzibile dar ele ar putea deveni realitate poate peste o sută de ani, poate peste două sau poate mai curând decât ne-am putea imagina.(Citeşte mai departe)

Îmi aduc aminte de un sondaj pe care l-am realizat împreuna cu doi colegi de clasă, în care am adresat un set de întrebări scurte unei mase de o sută de cetăţeni cu vârste cuprinse între 20 şi 70 de ani. Una dintre întrebări dorea să pună în lumină nivelul conştientizării efectelor poluării în rândul populaţiei. Cum era şi de aşteptat, majoritatea celor chestionaţi au răspuns afirmativ. Apoi, la întrebarea dacă ar fi acord să renunţă parţial la confortul vieţii spre a remedia problemele naturale, 80 %au răspuns că da, 15% s-au abţinut şi doar 5% au raspuns negativ. În final, i-am întrebat dacă, în opinia lor, cred că se vor lua măsuri în acest sens pe viitor, iar părerile au fost împărţite; mulţi dintre cei care au acceptat să răspundă şi-au exprimat reticenţa, dar cu toate astea am putut observa şi o rază de optimism în rândul celorlalţi. Aceste rezultate mi-au oferit speranţa şi puterea de a crede, cel puţin, într-o încercare de rezolvare a situaţiei.
De curând, au început deja să se facă demersuri în acest sens. Preşedintele Americii, Barack Obama, a anunţat că până în 2050, efectele poluării vor fi reduse până la stadiu celor din 1950, şi atunci însă, destul de ridicate. Pe viitor, aceta crede că problema va putea fi rezolvată în proporţie de 80-90%, apelând pentru aceasta, la solidaritatea celorlalte popoare ale lumii. Totodată, în Australia a fost promulgată o lege care prevede înlocuirea becurilor clasice cu unele economice, măsură ce va fi aplicat şi în cadrul Uniunii Europene până în 2014. Aceasta are în vedere reducerea consumului de energie electrică cu până la 30-40 de procente.Concluzia este că lumea a înţeles oarecum situaţia şi cauta acum soluţii, fiind de acord să renunţe la unele mici avantaje pe care epoca modernă le aduce, spre salvarea planetei. Nu putem decât spera că în anii ce urmează, aceste acţiuni vor continua şi că interesul mondial se va axa în acest scop, lasându-l la o parte pe cel financiar.
Soluţii există, solidaritate la fel, dorinţa unei schimbări precum şi visul la un vootr mai bun reprezentând bazele construirii unui mediu mai bun pe care cu siguranţă, ni-l dorim cu toţii. Dacă nu vom acţiona cât mai rapid, consecinţele vor fi catastrofale. În schimb, dacă vom lua serios în calcul această dilemă crucială, vom reuşi să asigurăm viaţa în continuare pe Terra, lucru extrem de important şi ţinta tuturor acestor acţiuni. 

Intre a intelege si a sti

Eu, tu, voi sau ei… Toţi trăim într-un secol care pare sa nu se mai sature de viteză, în care alergăm tot mai ameţiţi, nebuni după performanţă. Haideţi să ne imaginăm că am trăi preţ de o săptămână în unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă. De fapt, cred că vi s-a mai întâmplat să plecaţi pentru câteva zile din metropola aglomerată in care locuiţi, şi, la întoarcere, să fiţi asaltat de întrebări precum “Nu ştiai?” sau “Nu ai auzit ce s-a întâmplat?”; Apoi, să vă vă retrageţi, consolat cu ideea de a fi considerat “Învechit”. Adevărul este, din păcate, că trăim într-o lume în care informaţia reprezintă în mod sigur puterea de a cunoaşte. Astfel, deţii controlul, şi, printr-o minune, viaţa îţi dezvăluie opţiuni nelimitate.

Putem spune deci, că, în câţiva zeci de ani, omenirea a evoluat enorm. Dacă părinţii noştrii căutau numele unei ţări prin diverse cărţi sau biblioteci, astăzi totul se rezumă la un singur click. Astfel, în câteva secunde, uiţi de drumul la bibliotecă sau varianta mai puţin norocoasă “Întreabă un prieten”. Şi totuşi, înainte de a face un click, să nu uităm că 1 miliard de oameni sunt supraponderali(şi acest număr este în creştere) sau că internetul, cel mai puternic mijloc de informare creează dependenţă dacă nu ştim cât şi cum să îl folosim. Din dorinţa de a avea puterea, şi implicit banul, unele companii au creeat diverse atracţiii ce ne pot răpi nu doar timpul, ci şi viitorul: jocurile, uneori cu un puternic caracter violent, mijloacele de comunicare, Messengerul, pornografia. Astăzi, copiii nu mai ies afară, nu mai ştiu nimic despre poveşti căci nu îşi mai pot imagina o altă lume. Cei mai mulţi dintre ei stau închişi în camere, înnebuniţi de personajele 3D ce le manipulează sufletul, personalitatea, şi îi învaţă despre cum ar arăta o poveste. Realitatea este că devenim încetul cu încetul o rasă de roboţi, gata să asculte de ordinele celui de dincolo de ecran. Economia lumii se bazează din ce în ce mai mult pe mijloacele interactive… Şi nu este nimeni care să vrea să apese butonul “off”. Cel puţin, eu m-am săturat să mă înveţe cineva prin zece cuvinte cum stă treaba cu dragostea, timpul,viaţa, sau cum să nu spui nimic. Pentru cei ce îndrăznesc să strige, se aplică cenzura.
Dacă vrei să ştii ce e o floare, sau cerul, fă aşadar un click şi un morbid îţi va comunica în câteva secunde o idee care îţi pare oarecum cunoscută. Şi uite-aşa, nu ne mai trebuie nici cer, nici flori… Nici măcar nu mai trebuie să ieşim din casă. De aceea, mă doare!! Mă doare faptul că nimeni nu îndrăzneşte să facă ceva pentru această boală, care lucrează în fiecare din noi. Iată că, astfel copiii noştri vor ajunge să fie închişi într-o lume a unei crude realităţi, de unde nu ar mai avea puterea de a visa. Iar vina noastră este că facem jocul acelora care vor să devenim nişte animale, fără raţiune sau conştiinţă.
Ştiu că, în aceste clipe, mă vei privi indiferent, şi te vei întreba de ce mi-am pierdut timpul scriind aceste câteva rânduri. Te ascult, mă conformez şi finalizez. Dar sper un singur lucru: Că odata şi odată, vei face măcar un singur lucru pentru ca eu să nu mai am dreptate.

Iasii tineretilor mele(1)

Postarile acestea vin ca o continuare a muncii si ideilor lui Daniel, concretizata insa doar prin fotografii. Voi incerca deci sa  scriu cateva randuri despre “orasul celor sapte coline”, pe care, de-abia incep sa il cunosc, chiar daca sunt genul de om caruia ii place sa se aventureze prin locuri dintre cele cat mai necunoscute.
Am reusit sa ajung, in scurta vacanta de care am avut parte, in una dintre cele mai frumoase zone a capitalei Moldovei: mai precis in zona Nicolinei, la biserica Galata. Era o dupa-amiaza superba de duminica, in a doua zi de Pasti. Chiar daca aveam mai de mult stabilita vizitarea acestui obiectiv, am considerat ca acela ar fi fost prilejul cel mai potrivit pentru o astfel de peripetie. Poate cel mai lung si anevoios drum a fost acela prin traficul infernal si zgomotul vietii… Mi-am dat seama de acest lucru abia dupa ce am inceput sa urc pe una dintre colinele Iasului, deasupra careia aveam sa aflu ca este asezat un taram in care timpul precis a uitat sa mai treaca. Urcarea a durat in jur de 30 de minute, cu toate ca am lasat orice mijloc de transport acasa, din dorinta mea de a ma relaxa si de a uita macar cateva minute de tot ce inseamna “lumesc”. E ciudat cum lumea se schimba atat de usor! Caci, cu fiecare pas, orasenii,  tipic aroganti pareau ca nici nu ar fi existat. In locul lor, oameni simpli, copii zdrentuiti, in ochii carora se citea pofta netarmurita de joaca si cunoastere se grabeau sa iti dea ”ziua buna!”. E la fel de ciudat cum, la nici 5 minute de mers, ti se dezvaluie o alta fata a Iasului, cu case mici si povesti inca nespuse. (Citeşte mai departe)

Niciodata nu am inteles cum istoria se poate redefini prin prezent. Odata ajunsi in acea oaza de liniste, incepi sa iti amintesti ca nu totul inseamna dezordine, viteza si indiferenta. Manastirea Galata, construita de domnitorul Petru Schiopul in anul 1583, constituie una dintre capodoperele arhitecturale prezente in Moldova. Aveam sa ma conving de asta, atunci cand, dincolo de portile sale imense, se descoperea in toata splendoarea sa. Zidurile, vechi de aproape 500 de ani, tin locul unor pagini de istorie, trecute prin foc si sange, gata parca sa tina la distanta cotropitorii.  Dar, dincolo de toate, m-a impresionat acea liniste ancestrala, care te facea sa uiti de faptul ca esti om. Dupa ce am admirat curtea bisericii, in care, cu ajutorul maicutelor, florile, copacii si viata creeaza o armonie de nestramutat, m-am asezat pe una din banci, vrand sa simt adierea tot mai calda a primaverii. Dupa un minut sau o ora(Cine mai stie?) am vizitat si imprejurimile Manastirii. De acolo, din sfantul lacas, orasul chiar a stat in loc, gata sa fie imortalizat. Tot mai mic, acesta se descoperea cu toate urmele trecutului si ale prezentului.
In cele din urma, drumetia mea s-a incheiat, intrucat atat frigul serii cat si scoala ce urma sa inceapa a doua zi m-au grabit spre casa. Nu inainte sa ma bucur de primul apus vazut in acest an, de soarele care s-a ascuns in linistea Galatei si a oamenilor pe care timpul a refuzat inca sa ii schimbe.

PS: Mai sunt cateva fotografii si in albumul “Hai-hui prin Iasi”.

O carte pe saptamana #4

Pentru că majoritatea weekend-ului l-am petrecut departe de computer, am întârziat cu cartea săptămânii acesteia. V-o prezint acum, mai târziu dar mai bine ca niciodată.

Pentru astăzi am ales să deraiem puţin de la trend-ul pe care am început să îl conturăm în săptămânile anterioare, axându-ne în principiu pe romanele unor autori străini. A venit rândul scriitorilor autohtoni să îşi facă simţită prezenţa, astfel cartea săptămânii acesteia este un “bestseller” din literatura română a anilor 1945-1980 şi-anume “Toate pânzele sus” de Radu Tudoran. Mulţi ar spune că este o carte destinată copiilor şi chiar acesta este adevărul; un roman de aventură complex şi foarte bine scris, perfect pentru vara caldă şi lungă care se anunţă. M-am străduit să găsesc cartea online şi din păcate am eşuat însă dacă voi reuşi totuşi, vă voi anunţa într-un articol ulterior.

Revenind la romanul “Toate pânzele sus”, o scurtă prezentare a acestuia nu ar strica în opinia mea. Vă voi expune în consecinţă, cam cu ce am rămas eu după ce am citit cele 870 pagini ale sale. Ar fi inutil şi ar reprezenta o muncă titanică să vă prezint acţiunea pas-cu-pas, rezumându-mă astfel doar la impresiile pe care cartea mi le-a lăsat. Pot spune că am înţeles din întâmplările eroilor Gherasim, Ismail, Mihu, Ieremia, Haralamb şi Adnana în frunte cu căpitanul Anton Lupan şi prietenul acestuia de o viaţă, Pierre Vaillant (sper că am scris toate aceste nume corect), că prietenia, onoarea, curajul şi bună-voinţa pot depăşi orice obstacol întâlnit în drum şi te pot ajuta să “îţi continui călătoria până la capătul lumii”. Am înţeles că nimic nu poate sta în calea dorinţei omului de a afla cât mai multe, de a descoperi mai mult, de a şti… nici măcar piraţii, sălbatecii, marea, furtunile, deznădejdea, toate putând fi doborâte într-un anumit scop. Am înţeles că prietenia cere sacrificii, am înţeles că speranţa moare ultima chiar şi atunci când totul pare terminat, am înţeles defapt că binele învinge întotdeauna şi nu numai în cărţi, după cum spuneau unii, m-am bucurat, m-am speriat, am visat.

Nu are sens să continuăm chiar dacă aş mai avea foarte multe de spus şi vă recomand din nou, în ciuda tuturor acelora care spun că “Toate pânzele sus” este un roman lung şi plictisitor, să aruncaţi un ochi şi peste el acum cât mai aveţi vreme, la vârsta tinereţii şi atâta timp cât farmecul lecturării unei asemenea cărţi va mai putea exista. Ce-ar mai fi de zis decât că aştept, de-altfel ca întotdeauna, impresiile şi recomandările voastre. Lectură plăcută!
© Blogul lui Dani’