Arta fotografiei

Pe lângă pictură, muzică sau teatru şi fotografia reprezintă o artă, una mult mai recentă recunosc, dar totuşi o artă.

Aţi avut probabil ocazia să ţineţi în mână o fotografie care să vă captiveze într-atât încât să o studiaţi atent şi pe buze să vi se înfiripe un zâmbet inocent. Acea imagine v-a transmis un mesaj fără ajutorul unui text sau al unui titlu adiţional şi v-a pus pe gânduri încercând să descoperiţi ce vrea defapt să exprime. Autorul ei poate simţi ceva anume, un privitor altceva iar un altul să trăiască sentimente diferite. În definitiv, aceasta este arta.

În prezent fotografiile sunt în general pe un suport digital fiind posibilă editarea lor. Mulţi dintre voi ar putea spune că să adaugi nişte umbre şi lumini nu este atât de greu, dar viziunea asupra a ceea ce va deveni imaginea pentru ca aceasta să stârnească privitorului anumite sentimente, aparţine doar unui artist. Am avut ocazia să cunosc un asemenea om şi am rămas fermecat de creaţiile sale şi de munca imensă pe care o depunea încât dintr-o mie de poze să selectoeze doar zece. Am să vă prezint o parte infimă din creaţiile sale pentru a vă putea face o idee asupra a ceea ce înseamna cu adevărat arta fotografiei.

Articole asemanatoare

  • Nu sunt articole asemanatoare

4 comentarii

  1. crok says:

    “dar viziunea asupra a ceea ce va deveni imaginea pentru ca aceasta să stârnească privitorului anumite sentimente, aparţine doar unui artist”

    corect!!!

    [Raspunde]

  2. Serginho says:

    Frumos articol… si pozele bineinteles… si mie imi place sa fac poze, ba mai mult sa le creez in photoshop :)

    [Raspunde]

  3. 4ever says:

    Ce creezi în photoshop nu e poză, poză … cea prinsă cu aparatul e poza în sine, ceea ce eşti în stare să captezi, fără să-ţi tremure mâna :)

    Photoshopul şi creaţiile în acesta, sunt pentru a-ţi lăsa imaginaţia să-şi facă treaba mai mult.

    [Raspunde]

  4. razvan says:

    nu oricine poate face poze frumoase :D

    [Raspunde]

Lasa un comentariu