Evodani's Blog

Blog18 organizează împreună cu Găzduire-Blog un concurs destinat bloggerilor tineri, concurs care prevede ca fiecare participant să scrie un articol în care să aibă în vedere tema “influenţa blogului în viaţa sa“. Cei de la Găzduire-Blog oferă primilor cinci câştigători un pachet de găzduire si un domeniu pe timp de un an. Cei interesaţi de ofertele lor, le pot consulta pe site-ul acestora.

Când spui blog, prin minte îţi trec zeci de gânduri şi posibilităţi întrucât niciodată nu vei vorbi despre blog ca despre un lucru abstract, rădacinile acestuia regăsindu-se in realul pur. Din banalitatea în care termenul blog a luat naştere, acesta a evadat datorită modului în care este privit de fiecare om in parte. Blogul oferă facilităţi nelimitate, din perspectiva autorului reprezentând libertatea de exprimare la superlativ. Astfel, pot spune că mirajul libertăţii precum şi nevoia acesteia pe care o simţeam din ce în ce mai tare, ne-a atras atât pe mine cât şi pe colegul şi nu în ultimul rând, prietenul meu Dragoş. Iată deci motivul principal pentru care Blogul lui Dani‘ a luat naştere, ce-i drept, purtând doar numele meu, chestiune pe care nu am reuşit încă să o rezolvăm din motive lesne de înţeles. Merită precizat că am decis să ne rezervam un colţişor de online doar pentru a ne exprima ideile şi a le împărtăşi unei mase restrânse de oameni, nevisând de atunci şi până acum la un trafic cu multe zerouri în coadă.

Din momentul în care am scris primul rând, mi-am zis că nimic nu mă mai poate opri să continui şi încurajat de acest simţământ, iată-mă aici după şase luni petrecute împreună cu voi, după zeci de subiecte dezbătute, după sute de idei împărtăşite. Toate acestea au reprezentat ore în şir petrecute în faţa monitorului, au însemnat mii de fraze formulate şi reformulate astfel încât activitatea denumită intuitiv, blogging, şi-a făcut treptat loc în programul meu cotidian acordându-i uneori prea mult sau din contră, prea puţin timp. Cert este totuşi că m-a determinat să renunţ la diferite activitaţi pe care le desfăşuram înainte dar cu toate astea, mi-a deschis calea către mine şi către personalitatea mea, către noi prieteni şi către noi hobby-uri. Lăsându-mi gândurile să zboare prin aer şi degetele pe tastatură, am reuşit să mă descopăr întâi de toate pe mine însumi şi apoi am reuşit să mai pricep o părticică din ceea ce înseamnă teoria lumii în care trăim. M-am hrănit din plin cu libertatea ce-mi stătea la dispoziţie şi am învăţat să spun lucrurilor pe nume, astfel încât nu voi putea nega niciodată avantajele blogului în viaţa mea.

Blogging-ul mi-a intrat în rutină şi singurele lucruri care mă împiedică să scriu mai des, sunt reprezentate de motive cu adevărat importante. Cu toate acestea, senzaţia pe care o am atunci când mă aşez la birou şi îmi expun ideile în câteva paragrafe scrise mai serios sau mai în glumă, mai atent sau mai în pripă, este esenţa pură a ceea ce înseamnă blog pentru mine şi va rămâne de neînlocuit, astfel încât nici veniturile şi nici notorietatea pe care mi le aduce această activitate, nu îmi vor oferi vreodată o satisfacţie mai mare. Am să închei aici chiar dacă mai erau atât de multe de spus. Mi-a făcut plăcere să particip la concursul organizat de Daniel căruia nu pot decât să-i mulţumesc pentru că mi-a oferit opurtunitatea de a dezvolta acest subiect care cerea de mult timp ceva atenţie din partea mea.
© Blogul lui Dani’

Acum o lună v-am prezentat noul model de Presario, CQ60-310EQ, laptop care abia se lansa la acea dată şi care reuşea să ajungă pe primul loc la categoria vânzări de notebook în România încă din primele zile. Surprinzător, acesta se găseşte în continuare pe prima poziţie fiind urmat îndeaproape de Toshiba Satellite L300-1F8. Acest fenomen se află în strânsă legătură cu re-ce-si-u-nea lui Băsescu şi se explică prin faptul că cei de la Toshiba precum şi cei de la Compaq oferă prin produsele lor, toate facilităţile corespunzătoare clasei medii şi chiar mai mult decât atât, însă, la un preţ mult mai mic decât al celorlalţi producători din piaţă. Pentru a înţelege mai bine acest aspect, vom trece la o scurtă analiză a lui Satellite L300-1F8.

Din rândul caracteristicilor acestuia se evidenţiază procesorul Intel Dual Core T3400 cu o frecvenţă de 2160 MHz (1024 KB cache), echiparea video Intel GMA 4500M cu o capacitate a memoriei de până la 1340 MB, precum şi dotarea RAM (DDRII la 800 MHz) de 4 GB, din păcate această cifră reprezentând şi maximul suportat. Printre echipările de care dispune L300, se mainumără şi un HDD cu o capacitate de 250 GB, o unitate optică DVD-SM, o cameră web integrată precum şi sistemul audio HD de la Realtek. La capitolul port-uri, putem observa că laptopul dispune de tot ceea ce înseamnă strictul necesar, şi anume de 3 port-uri USB (dispuse ergonomic pe laterale), de ieşiri VGA şi audio, de intrări RJ-45, microfon şi Express Card precum şi de conexiune wireless (802.11b/g) şi modem (International V.90).

Satellite L300-1F8 se arată foarte util şi la capitolul portabilitate datorită acumulatorului Li-on cu o autonomie de lucru de până la două ore şi treizeci de minute, precum şi datorită greutăţii sale de doar 2.49 kg. Rămâne de precizat diagonala ecranului LCD de 15.4 inch precum şi faptul că echipamentul vine echipat cu sistemul de operare Free DOS. Cât despre acest mic inconvenient, cei de la eMag vin cu o soluţie şi oferă la un preţ promoţional, laptop-ul împreună cu Windows Vista Home Premium. Cei interesaţi, pot consulta oferta eMag pentru Satellite L300-1F8 (preţuri începând cu 1.999 RON).

Am să închei aici prezentarea nu înainte de a-mi exprima regretul că nu am reuşit încă să testez modelul Satellite L300-1F8. Totuşi, acesta rămâne pentru mine alegerea ideală pentru oricine doreşte să îşi achiziţioneze un computer pentru birou sau pentru acasă, pentru întâlnirile importante de afaceri sau doar pentru distracţie, toate acestea la un preţ pe care în contextul perioadei actuale, l-am putea numi “de criză” fără ca această denumire să aibă ceva de a face cu calitatea, care rămâne aceea a unui produs de clasă.
Imagini eMag.ro
© Blogul lui Dani’

Zilele acestea am încercat să iau o pauză, să redescopăr natura, să redescopăr copilăria, să mă redescopăr pe mine. Am încercat să trec peste statisticile zilnice privind vizitatorii blogului, peste sutele de mail-uri care îmi umplu inbox-ul, am încercat să las la o parte orice ţine de tehnologie şi până şi telefonul mobil zace acum ratăcit undeva prin casa. Şi totuşi ceva m-a oprit…

Oră după oră, zi după zi, săptămână după săptămână, simţeam o presiune din ce în ce mai mare asupra mea şi asupra conştiinţei mele. Simţeam cum mă pierd printre miile de oameni de pe stradă, simţeam cum îmi lipseşte libertatea de a mă exprima şi personalitatea. Pe scurt, îmi lipsea tastatura, blogul şi carneţelul în care îmi notam gândurile, îmi lipseaţi voi, îmi lipsea comunicarea drept dovadă zecile de titluri de articole pe care le-am introdus ca draft-uri dar pe care nu am reuşit încă să le dezvolt aşa cum trebuie.

Am simţit aşadar cum mediul acesta din care încercam să evadez şi să revin la normal, m-a atras din ce în ce mai tare odată cu trecerea timpului. Mulţi ar spune că online-ul este pentru cei slabi, pentru cei care nu se pot împăca cu realitatea şi cu societatea din jur dar dacă am privi dintr-o altă perspectivă, am realiza că este cel mai puternic mijloc de exprimare într-o lume pe care o credem liberă, deşi aceasta este doar o aparenţă. Se pare că m-am obişnuit să îmi expun în acest mod gândurile şi percepţiile, se pare că nu mă pot lipsi de acest beneficiu rudimentar şi de satisfacţia pe care o oferă.
© Blogul lui Dani’

Bună întrebare, nu? Pentru început nu cred că are rost să mai vorbim despre faptul că internetul şi computerul au luat de ceva timp locul cărţilor, fapt foarte natural în opinia mea dar totodată, tragic în opinia altora. Se spune despre carte că stă la baza culturii şi că este principala sursă de cunoaştere accesibilă fiecăruia dintre noi. Ce înţelegem de aici? Că suntem o generaţie fără cultură? Foarte probabil. Informaţia valorează acum mai mult în ochii oamenilor decât cultura în sine, lucru la fel de natural. Astfel, am stat şi m-am gândit la principalele cauze pentru care omul modern refuză să mai citească. Majoritatea dintre acestea sunt pretexte puierile dar unele dintre ele scot în evidenţă adevăratele probleme ale lumii în care trăim. Deci, de ce nu citeşti? Pentru că nu ai timp? Pentru că în opinia ta cititul este neinteresant (pentru că nu găseşti nimic “cool” la el)? Iată două posibile răspunsuri care ar trebui să ne pună pe gânduri.

Cartea este întruchiparea simplităţii complicate care nu respectă deloc apetitul omului modern pentru inedit şi iată de aici, şi lipsa acestuia de interes pentru ceea ce înseamnă literatură. Nu ştiu dacă vom putea găsi o soluţie pentru această problemă bazându-ne deci pe faptul că odată cu trecerea timpului, se va rezolva de la sine. Cu toate astea, putem propune rezolvări pentru celelalte dificultăţi. Astăzi, vom aborda scurt şi la obiect, lipsa timpului necesar pentru a citi, urmând ca în zilele ce vor urma, să încercăm să trecem în revistă alte câteva impedimente şi soluţii pentru depăşirea acestora.

Înţelegând că fiecare dintre noi este foarte ocupat, totuşi te-ai gândit vreodată cât timp pierzi zilnic fără să faci nimic? Atunci când călătoreşti cu maşina, atunci când stai chiar ore în şir în sălile de aşteptare ale diferitelor societăţi, în momentele în care te simţi plictisit şi găseşti tot felul de soluţii ciudate pentru a te distra, alegând televizorul şi emisiunile sale în majoritate inutile, atunci când trebuie să te culci dar nu ai somn sau oricând altcândva – în toate aceste situaţii poţi alege să citeşti. Dacă vei încerca să citeşti în etape de câte 10-15 minute, într-o zi vei reuşi să repeţi această acţiune de cel puţin 3-4 ori, de aici reieşind o oră de citit pe zi în plus, o oră din cele 24 disponibile, oră pe care în mod normal ai fi irosit-o. Astfel, la sfârşitul lunii vei realiza că ai reuşit să termini 2, 3 sau poate chiar 4 cărţi, lucru deloc neglijabil şi care îţi va oferi cu siguranţă motivaţia şi satisfacţia de a citi în continuare De ce să nu citeşti?
© Blogul lui Dani‘

De ce fugim dupa viitor – o întrebare ce caracterizează perfect realitatea actuală, realitatea unei ere a vitezei, a viselor care devin realitate, a liberei exprimări şi a îndoielilor profunde legate de originile vieţii. Astfel, într-un asemenea context, dorinţa de a evolua şi de a cunoaşte viitorul devine din ce în ce în ce mai puternică, la o scurtă analiză reuşind să conştientizăm cu uşurinţă acest aspect. Ţelul suprem al omenirii este clar evoluţia, toată activitatea noastră rezumându-se până la urmă la a mai avansa cu un pas într-un tărâm ce pare să ne rezerve adevărate surprize sau pure dezamăgiri în opinia unora. Puterea raţiunii din noi îşi spune cuvântul; vrem să aflăm ADEVĂRUL şi ca atare, ne auto-proclamăm stapâni ai acestei lumi ale cărei taine nu am reuşit încă să le descoperim, mereu gravitând în jurul aceleiaşi sfere a necunoscutului neaccesibil omului. 

Am ajuns să fim educaţi în spiritul evoluţiei şi al dezvoltarii astfel încât, manualele şcolare cuprind acum lecţii despre viitor şi despre cum va arăta acesta în viziunea autorilor, adevărate exerciţii de imaginaţie pentru tinerii învăţăcei care sunt provocaţi să sugereze diferite idei şi să contribuie la construcţia viitorului. Inclusiv domeniul artei a fost atacat de acest fenomen. Muzica, pictura şi în special, arta cinematografică, prezintă fiecare câte o fărâmă de viitor în condiţiile în care avem parte de din ce în ce mai multă muzică electronică, de tablouri futuriste şi de filme denumite intuitiv, science-fiction, in care creaturile înspăimântătoare şi cu o multitudine de abilităţi cel puţin ciudate, iau locul omului ce a devenit acum, mult prea monoton şi plictisitor.

Ne place să visăm cu ochii deschişi şi să ne simţim din ce în ce mai aproape de maşinile care se conduc singure sau de roboţii menajeri ce ne vor scuti de îndatoririle zilnice. Ne place să ne plângem de milă şi să gândim o soluţie oricât de superficială, care să ne scape de griji cât mai repede. Ne-am obişnuit cu teoria darwineană şi se pare că vrem cu tot dinadinsul să atingem “apogeul” iar de acolo mai departe…