Eu, tu, voi sau ei… Toţi trăim într-un secol care pare sa nu se mai sature de viteză, în care alergăm tot mai ameţiţi, nebuni după performanţă. Haideţi să ne imaginăm că am trăi preţ de o săptămână în unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă. De fapt, cred că vi s-a mai întâmplat să plecaţi pentru câteva zile din metropola aglomerată in care locuiţi, şi, la întoarcere, să fiţi asaltat de întrebări precum “Nu ştiai?” sau “Nu ai auzit ce s-a întâmplat?”; Apoi, să vă vă retrageţi, consolat cu ideea de a fi considerat “Învechit”. Adevărul este, din păcate, că trăim într-o lume în care informaţia reprezintă în mod sigur puterea de a cunoaşte. Astfel, deţii controlul, şi, printr-o minune, viaţa îţi dezvăluie opţiuni nelimitate.
Putem spune deci, că, în câţiva zeci de ani, omenirea a evoluat enorm. Dacă părinţii noştrii căutau numele unei ţări prin diverse cărţi sau biblioteci, astăzi totul se rezumă la un singur click. Astfel, în câteva secunde, uiţi de drumul la bibliotecă sau varianta mai puţin norocoasă “Întreabă un prieten”. Şi totuşi, înainte de a face un click, să nu uităm că 1 miliard de oameni sunt supraponderali(şi acest număr este în creştere) sau că internetul, cel mai puternic mijloc de informare creează dependenţă dacă nu ştim cât şi cum să îl folosim. Din dorinţa de a avea puterea, şi implicit banul, unele companii au creeat diverse atracţiii ce ne pot răpi nu doar timpul, ci şi viitorul: jocurile, uneori cu un puternic caracter violent, mijloacele de comunicare, Messengerul, pornografia. Astăzi, copiii nu mai ies afară, nu mai ştiu nimic despre poveşti căci nu îşi mai pot imagina o altă lume. Cei mai mulţi dintre ei stau închişi în camere, înnebuniţi de personajele 3D ce le manipulează sufletul, personalitatea, şi îi învaţă despre cum ar arăta o poveste. Realitatea este că devenim încetul cu încetul o rasă de roboţi, gata să asculte de ordinele celui de dincolo de ecran. Economia lumii se bazează din ce în ce mai mult pe mijloacele interactive… Şi nu este nimeni care să vrea să apese butonul “off”. Cel puţin, eu m-am săturat să mă înveţe cineva prin zece cuvinte cum stă treaba cu dragostea, timpul,viaţa, sau cum să nu spui nimic. Pentru cei ce îndrăznesc să strige, se aplică cenzura.
Dacă vrei să ştii ce e o floare, sau cerul, fă aşadar un click şi un morbid îţi va comunica în câteva secunde o idee care îţi pare oarecum cunoscută. Şi uite-aşa, nu ne mai trebuie nici cer, nici flori… Nici măcar nu mai trebuie să ieşim din casă. De aceea, mă doare!! Mă doare faptul că nimeni nu îndrăzneşte să facă ceva pentru această boală, care lucrează în fiecare din noi. Iată că, astfel copiii noştri vor ajunge să fie închişi într-o lume a unei crude realităţi, de unde nu ar mai avea puterea de a visa. Iar vina noastră este că facem jocul acelora care vor să devenim nişte animale, fără raţiune sau conştiinţă.
Ştiu că, în aceste clipe, mă vei privi indiferent, şi te vei întreba de ce mi-am pierdut timpul scriind aceste câteva rânduri. Te ascult, mă conformez şi finalizez. Dar sper un singur lucru: Că odata şi odată, vei face măcar un singur lucru pentru ca eu să nu mai am dreptate.