La sugestia unui prieten m-am decis să vizitez Iaşul pe timp de noapte în urma acestei experienţe căpătând un aer mai optimist. Ultima noapte de iarnă, prima zi de primăvara am putea spune.
Speraţi să vă descriu ce am văzut? O combinaţie de lumini scotea în evidenţă cele mai frumoase elemente arhitectonice ale Palatului (mă refer la renumitul Palat al Culturii) şi recunosc că am rămas cu ochii ţintă la ele ceva timp. În rest îmi este foarte dificil să vă transpun frumosul în cuvinte şi nu pot decât să vă invit din nou să vizitaţi acest oraş superb, absolut superb. Ce ar mai fi de zis? Vine martie, vine primăvara iar Iaşi miroase a primăvară în adevăratul sens al cuvântului. Străzile sunt pline de tineri senini care se plimbă chiar şi la ore târzii aşteptând parcă ceva. Acest oraş are un farmec anume, farmec care se pare că ne-a cuprins pe toţi cei care suntem adăpostiţi de zidurile sale.
De mâine încep zilele mărţişorului şi vă recomand să oferiţi acest simbol al primăverii fiecărei persoane pentru care simţiţi ceva. În rest, am încheiat o lună de blogging de care sunt mândru şi vă recomand să revedeţi articolele din februarie. Vă urez o primăvară frumoasă, plină de flori şi voie-bună, o primăvară în care să vă reveniţi din amorţeala iernii, o primăvară caldă din toate punctele de vedere.
Am închis din câteva motive tehnice sondajul care a fost prezent până astăzi în dreapta paginii . Întrebarea a fost Te interesează noutăţile mondene? la care au răspuns 40 de persoane într-un interval de 18 de zile. Să vă prezint rezultatele:
Ce pot spune? Sunt mulţumit de ele pentru că prin acest sondaj am vrut să îmi analizez audienţa pentru a şti cu cine am de a face şi pentru a şti pe ce direcţie să mă orientez pe viitor. Pe lângă asta, am demonstrat că vizitatorii de bloguri sunt plictisiţi de mondenităţi în marea lor majoritate şi cred că aceasta este senzaţia fiecăruia dintre noi când deschidem televizorul, iar despre acest subiect am mai vorbit aici(Audienţele TV).
Voi ce părere aveţi referitoare la rezultatele sondajului? Vă satisfac acestea aşteptările? Reflectă ele adevărata opinie a românilor consumatori de mass-media?
Aşa sună un comunicat oficial de presă oferit de către Barack Obama la o bază militară din Statele Unite, în care se prezintă faptul că majoritatea trupelor americane vor părăsi Irakul până în august 2010.
Dacă tot am ajuns aici de ce să nu pomenim câteva vorbe şi despre intervenţia americanilor în Irak, intervenţie ce a primit bine-meritatul nume de “războiul din Irak”. Ei bine, din câte au lăsat unii de înţeles, scopul acestei acţiuni a fost reducerea numărului de acte teroriste prin investigarea unor baze militare din Irak unde se presupunea că se produc arme nucleare. Bineînţeles că irakienii nu au fost de acord şi de aici s-a ajuns la război, război în care au fost implicate şi alte state din O.N.U, în special din Europa printre care s-a aflat şi ţara noastră.
Între timp a fost căutat şi ucis Sadam Hussein(fostul dictator din Irak) pe acuzaţii de terorism şi regimul de conducere a fost astfel, refăcut cu o intervenţie însemnată din partea americanilor. Cu siguranţa Statele Unite au avut de câştigat din urma acestui război dar cu preţul atâtor vieţi, acest câştig nu înseamnă nimic deşi America afirmă ca scopul războiului a fost cu totul altul. Se ştie însă că de fiecare dată când americanii au vrut să sprijine un stat anume, au făcut-o în interes propriu.
În concluzie, se pare că războiului i se va pune capăt şi să sperăm că situaţia din Irak va reveni oarecum, la normal. Până când afirmaţia preşidenţiei americane se va adeveri şi asta în sensul de a vedea cum se vor retrage cu adevărat trupele militare, sunt încă reticent cu privire la acest subiect pentru că ştiu că istoria se repetă iar istoria Americii nu sună foarte bine.
Cu siguranţă aţi primit măcar o dată un mesaj promoţional de tip SMS de la firma de telefonie mobilă la care sunteţi abonat. Probabil nu ştiaţi că în momentul în care închei un contract cu o asemenea firmă, ai dreptul de a alege dacă vrei sau nu să primeşti astfel de mesaje, iar nerespectarea acestei opţiuni de către operatorul de telefonie mobilă, poate atrage consecinţe penale acestuia.
Astfel, navigând pe site-ul celor de la MediaFax, am aflat că Vodafone România(evident că România) a încălcat dreptul clientului de care vă vorbeam mai sus, astfel fiind sancţionaţi cu amendă contravenţională de 7.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor referitoare la trimiterea de comunicări comerciale nesolicitate. Da, îmi imaginez ce veţi spune: amenda este neînsemnată pentru o firmă ca Vodafone dar sancţiunea se referă doar la un singur caz de acest gen.
Cu siguranţă mai există şi alte cazuri care nu sunt luate în considerare dar, cu toate astea, este foarte bine că există o asemenea lege. Şi eu sunt deranjat de acele mesaje promoţionale şi poate aş fi şi mai deranjat dacă le-aş primi în cazul în care am afirmat de la început că nu sunt de acord cu ele. Voi primiţi asemenea mesaje? Aţi fost consultaţi pe această temă atunci când aţi încheiat abonamentul?
După cum probabil aţi auzit, în Germania funcţionează un “program ralba” asemănător cu cel de la noi care se referă la înnoirea parcului auto. Dacia s-a oferit să participe la acest program şi se pare că are un anumit succes în rândul nemţilor de rând. Marii producători şi presa de specialitate din Germania critică intens Dacia încercând să dea de înţeles că este o copie foarte proastă a Renault. Cu toate astea, din ce în ce mai mulţi nemţi optează pentru maşina românească şi asta nu poate decât să ne bucure.
Mai jos v-am oferit una dintre reclamele Dacia care circulă în Germania şi care se referă la preţul extrem de mic al maşinilor produse la noi, preţ neobişnuit pentru ţara cea mai acreditată în domeniul auto. Se pare că acestea au succes demonstrând un vechi proverb: “roata mică răstoarnă carul mare”, întrucât doar Volkswagen depăşeşte Dacia la vânzările prin programul rabla din Germania.
După câteva cercetări pe internet şi o emisiune urmărită am aflat că aşa ceva chiar există. S-a lansat oxigenul la cutie. Am să vă spun cam cu ce informaţii am rămas din ce am citit.
În primul rând am aflat că acesta este presurizat în tuburi de 2 sau 3 litri şi este prezent pe piaţa din Japonia putând fi găsit în mai toate supermarket-urile. Oxigenul în sine reprezintă 95% din compoziţia produsului şi astea în condiţiile în care în aer nivelul de oxigen este de 21%. Un asemenea tub poate conţine până la 40 de “doze” la care pot fi adăugate uşoare arome de mentă sau iasomie.
Principalul rol al acestui produs este reîmprospătarea persoanelor după o zi dificilă de muncă sau chiar înaintea ei, după cum ne anunţă proprietarii companiei care l-au lansat. Mulţi dintre cei care îl utilizează au declarat că după ce şi-au luat doza de oxigen au reuşit să gândească mai limpede, să îşi deschidă mintea şi chiar să îşi stimuleze procesul de memorare. Astfel, cei care au incercat deja oxigenul la cutie se arată foarte mulţumiţi de idee şi de produs în sine, aifrmând că senzaţia este de relaxare totală, eliberarea dozei realizându-se pe parcursul a câtorva secunde. Într-o lume cu un aer atât de poluat nu poate însemna decât ceva benefic pentru plămânii şi creierele celor care îl folosesc dar să sperăm că nu vom ajunge până în punctul în care vom deveni dependenţi de un tub cu oxigen în contextul unui grad de poluare din ce în ce mai avansat de la un an la altul.
În definitiv, este o idee bună, inovatoare şi despre care nu am mai auzit. E foarte interesant că a fost pusă în practică şi chiar mi-ar plăcea să încerc şi eu acest nou concept vrând să percep diferenţa dintre senzaţia insipirării de “oxigen la cutie” şi cea a inspirării unei guri bune de aer din vârful unui munte.
Am auzit de multe ori afirmaţii în genul “De ce plângi? Nu-ţi face bine.” Eu unul, nu sunt de acord cu ele. Nu poţi şti ce se află în sufletul acelui om şi nu-l poţi opri să se exteriorizeze.
Da, aţi ghicit. Plânsul, şi nu mă refer la cel cauzat de diferiţi factori biologigi externi, este un mod de exteriorizare a sentimentelor la care fiecare dintre noi recurgem în momentele mai delicate ale vieţii. Bineînţeles că baieţii în special vor spune că “Eu nu plâng! Ce, sunt fată?” dar să ştiţi că există mai multe categorii de persoane care sunt reprezentate şi de cele care plâng uşor, de fiecare dată când sunt jignite, şi de cele care păstrează totul în sufletul lor până în momentul în care găsesc o clipă de singurătate pentru a se descărca şi asta poate, tot prin plâns.
Fiecare dintre noi a plâns şi va mai plânge de fiecare dată când va simţi nevoia. Mulţi susţin că nu pot plânge în public pentru a nu se înjosi şi îi voi contrazice şi pe această cale. A încerca să îţi exteriorizezi sentimentele şi a încerca să te descarci prin orice mijloc care poate fi reprezentat şi de câteva minute în care să plângi singur sau în mijlocul a mai multor persoane, nu este nimic înjositor; absolut nimic. Se spune că nu se cuvine să plângi înconjurat de mai mulţi oameni pentru a nu le induce o stare proastă şi poate că aşa o fi depinzând foarte mult la ce grup de persoane ne referim dar, cu toate astea, în acele momente în care rămânem numai noi cu gândurile noastre, aproape că nuEditaţi postări ar trebui să ne pese.
Sentimentele care ne pot îndemna să plângem pot fi multiple şi pot varia de la stări de intensă fericire până la tristeţe sau dezamăgire dar, a plânge nu reprezintă nimic rău pentru noi sau pentru cei din jur,nu reprezintă nimic josnic şi nu ne poate aduce decât o anumită, bine-meritată, împăcare sufletească de care fiecare avem nevoie. Sper că aţi înţeles ce am vrut să vă transmit şi sper că am reuşit să vă fac să meditaţi pe această temă. Aştept şi părerile voastre pentru că ce am înşirat eu mai sus sunt doar păreri proprii, aşteptând să aud modul de gândire al fiecaruia.
Din seria “să vorbim despre…” vin şi vă prezint un alt articol care de această dată, are ca temă de dezbatere încrederea persoanelor în diferite entităţi sau în “lucruri” ceva mai abstracte am putea spune precum şi încredera lor în propriile forţe.
Pentru început vă propun să alegem încrederea fiecăruia în sine. Veţi întreba probabil ce este defapt încrederea de sine dar definirea acesteia ţine de fiecare persoană în parte. Eu am să vă expun viziunea mea asupra ei care ar suna astfel:încrederea de sine este aprecierea şi valorizarea propriei persoane adică siguranţa faţă de calităţile şi forţele noastre. Astfel, încrederea în sine ne oferă o mai uşoară percepţie asupra greutăţilor întâmpinate în timpul vieţii peste care putem trece mai uşor. Acest tip de încredere nu poate fi transmis de la o persoană la alta ci din contră, aceasta ţine de caracterul şi firea fiecăruia. Sunt mulţi care consideră acest tip de încredere drept unul dintre cele mai importante reprezentând forţa de bază a unui om de a înfrunta diferite greutăţi şi probleme întâlnite. Sunt de acord într-o anumită măsură dar totuşi în rezolvarea greutăţilor pe care viaţa ni le impune intervin şi alte forme de încredere.
Astfel, încrederea în persoanele din jurul nostru vine să completeze încrederea de sine. Fiecare dintre noi ne bazăm până la un anumit moment pe ajutorul şi protecţia părinţilor, fiecare dintre noi avem o persoană în care ne încredem într-adevăr şi căruia îi putem destăinui o bună parte a vieţii noastre şi fiecare dintre noi ne refugiem la nevoie în sufletul unei astfel de persoane. Referitor la încrederea în cei din jur sunt mulţi care vin şi ne spun că în ziua de astăzi nu mai poţi avea încredere în nimeni şi au într-o oarecare măsură, dreptate. Mai toţi îşi urmăresc interesul propriu astfel fiindu-ne foarte greu să ne găsim o persoană în care să putem avea încredere. Cineva îmi spunea că în viaţă nu poţi avea lângă tine decât una sau maxim două persoane şi dacă aş avea o anumită experienţă de viaţă v-aş putea confirma sau infirma cele spuse de el.
Uitaţi că după toate astea, intervine greşeala aproape a fiecăruia dintre noi şi anume faptul că lăsăm la urmă şi în caz de nevoie disperată, ajutorul divin şi încrederea în forţa divină. Am lăsat spre final această parte pentru a vă demonstra că noi, oamenii din era modernă, ne încredem cel mai mult în noi, într-o anumită măsură în cei din jur dar faţă de încrederea în divinitate suntem oarecum reticenţi. Motivul e simplu ar spune unii… “ce nu vezi, nu crezi”. Este un subiect ceva mai delicat despre care nu mă pot angaja să vă vorbesc. Cu toate astea vă pot spune părerea mea şi anume că chiar dacă nu ar exista o aşa-zisă forţă divină, încrederea într-o astfel de forţă ne poate oferi automat şi încredere în sine precum şi puterea de a merge mai departe. Totuşi, eu cred că noi oamenii nu suntem lăsaţi aşa de izbelişte şi că cineva ne veghează de undeva de sus şi poate ar trebui să medităm mai mult asupra acestui fapt.
Am să închei aici pentru a vă acorda şi vouă puterea de a vă expune părerea încercând astfel ca tot ce v-am spus văzut din opinia mea, să nu vă eclipseze gândurile. Vă invit astfel să comentaţi pe această temă pe care am încercat oarecum să v-o introduc aşteptând de la voi continuarea.
Pe lângă pictură, muzică sau teatru şi fotografia reprezintă o artă, una mult mai recentă recunosc, dar totuşi o artă.
Aţi avut probabil ocazia să ţineţi în mână o fotografie care să vă captiveze într-atât încât să o studiaţi atent şi pe buze să vi se înfiripe un zâmbet inocent. Acea imagine v-a transmis un mesaj fără ajutorul unui text sau al unui titlu adiţional şi v-a pus pe gânduri încercând să descoperiţi ce vrea defapt să exprime. Autorul ei poate simţi ceva anume, un privitor altceva iar un altul să trăiască sentimente diferite. În definitiv, aceasta este arta.
În prezent fotografiile sunt în general pe un suport digital fiind posibilă editarea lor. Mulţi dintre voi ar putea spune că să adaugi nişte umbre şi lumini nu este atât de greu, dar viziunea asupra a ceea ce va deveni imaginea pentru ca aceasta să stârnească privitorului anumite sentimente, aparţine doar unui artist. Am avut ocazia să cunosc un asemenea om şi am rămas fermecat de creaţiile sale şi de munca imensă pe care o depunea încât dintr-o mie de poze să selectoeze doar zece. Am să vă prezint o parte infimă din creaţiile sale pentru a vă putea face o idee asupra a ceea ce înseamna cu adevărat arta fotografiei.
Omul se diferenţiază de celelalte animale prin puterea raţiunii care îi este oferită de divinitate. Astfel, cu ajutorul acesteia omul poate lua singur decizii, îşi poate controla sentimentele, pe scurt poate fi ceea ce este şi-anume, poate fi om. Din păcate, în zilele care ne-au fost date să le trăim, am devenit nişte roboţei ambulanţi care fac drumul de la birou acasă, iar acasă de la bucătărie în dormitor.
Omul modern nu îşi mai acordă timp pentru sufletul său şi nu mai trăieşte cu acea înflăcărare a vieţii, afudându-se în tot felul de probleme pe care şi le creează cu mâna sa. V-am oferit exemplul cu inventarea mâncărurilor de tip fast-food acestea având scopul de a mai salva din timpul pe care ni l-am încărcat atât de inutil.
Noi am uitat să aplecăm urechea la necazurile acelora care nu sunt la fel de norocoşi ca noi dar totodată, în jurul nostru ne adunăm o mulţime de adversari pe care îi denumim deloc paşnic, duşmani. Omul modern nu mai înţelege lumea drept un loc pentru toţi, după cum am încercat să vă explic odată. Omul modern a ajuns să vrea să facă bani până şi din acel sentiment sacru şi-anume iubirea, inventând “sărbătoare dragostei”, omul modern nu îşi mai acceptă fraţii încercând să îi linguşească pe cei mai puternici decât el doar pentru a-şi asigura un viitor care în opinia sa, va fi mai mai sigur.
În continuare am mai putea oferi “n” exemple care să ne demonstreze până la urmă un singur fapt: am ajuns să nu mai fim oameni; mirajul banilor, al puterii, al gloriei, dependenţa de tehnologie, indiferenţa faţă de cei din jur, toate ne-au adus în această stare. Ce e de făcut nu se poate spune dar merită măcar să ne gândim cu ce rost am venit noi pe această lume şi să încercăm să-l ducem până la capăt aşa cum se cuvine.
La sugestia unui prieten m-am decis să vizitez Iaşul pe timp de noapte în urma acestei experienţe căpătând un aer mai optimist. Ultima noapte de iarnă, prima zi de primăvara am putea spune.
Pe lângă pictură, muzică sau teatru şi fotografia reprezintă o artă, una mult mai recentă recunosc, dar totuşi o artă.
