Evodani's Blog

Oribil! Nu, nu, nu! Cine le-a spus ca injuratul e cool? Cine le-a spus ca trebuie să-și facă dreptate cu pumnul? Cine le-a dat muzică cu versuri absolut tâmpite? De ce-i lăsați să fie cuprinși de anumite anturaje negative, de ce le negați capacitatea de a raționa, de ce nu vorbiți cu ei?!?! De ce nu le vorbiți de originalitate si de VALOARE – și nu, pentru numele Domnului, nu! Nu ma refer la manele! De ce nu le oferiți libertatea de a visa, de a folosi ce au mai de preț – IMAGINAȚIA!? De ce îi afundați în clișee, de ce mereu „nu e treaba lor”, de ce îi intoxicați cu părerea proprie? De ce la școală le vorbiți atât de abstract, distant și superior, construindu-le un singur scop absolut fără sens și atât, atât de fals – nota, faima și amorul propriu? DE CE?! Unde e naivitatea, unde e puritatea, unde e eleganța? Nu-i antrenați pentru război, pregătiți-i de viață și, indirect, de evoluție, de progres! Nu sunt clone, sunt, ca să spunem așa, „variante evoluate” ale predecesorilor!

Lumea e rea, extrem de rea! Feriți-i măcar de o parte a întunericului care o domină! Oricât de porc, manelist sau egoist ai fi, fie-ți milă de cei ce vin după tine! Nu se poate ca un copil de nouă-zece ani să asculte manele!!! Nu se poate, e inadmisibil. Spui probabil că nu înțelege versurile dar fii sigur că, din păcate, le recepționează mai bine decât tine, prizonierule în cotidian! Și nu e vorba de gusturi… gusturile se referă la diferite genuri concrete dar, „maneaua” nu e muzică. Punct – nu e, nici prin cea mai trunchiată definiție a muzicii. Nu-l lăsa să creada în bani și egoism! Nu-l lăsa, în perioada cea mai grea a evoluției sale, să creadă că e mai potrivit să-și ia zilele decât să înfrunte prima provocare a vieții! Și nu, nu îi interzice toate astea! Discută cu el, nu-l subestima, vorbește-i cu respect și învață-l respectul și onoarea, nu riposta împotriva sa!

Mda… nu știu, nu cred că mai are sens să continui în aceeași notă. Cu toate astea, sunt foarte indignat și insist să cred că tot ceea ce se întâmplă cu generațiile actuale este pe cât de grav, pe atât de remediabil… O continuare, în articolul urmator, poate cu mai puțină indignare.

În eterna plictiseala văratică din mintea mea s-a născut o noua idee – „Recomandări CALDE, de vacanță”. Practic, aceasta reprezintă o nouă serie de articole în care, de data aceasta, vom discuta despre cum să primim vara mai bine pentru a ne bucura la maxim de această perioadă care, pentru unii dintre noi, devine din ce în ce mai agasantă, odată cu gradele din termometru.

Primul punct de atins, inghetata! Da, da – chiar ea. Pufoasă, de ciocolată sau de fructe sau de ce nu, mentă, de casă sau de plastic (din comerț), cu sau fără calorii, fină și cel mai important, RECE și DULCE (mai multe detalii apetisante accesând link-ul de ceva mai înainte – un site cool la propriu pe care-l recomand fanteziștilor înghețatei)!

Pentru mine cel puțin, înghețată reprezintă unul dintre cele mai utile, variate și mega-profitabile lucruri inventate. Când vrei să scapi de căldură, această cremă cristalina este elementul cel mai util din punct de vedere psihologic oferindu-ți atât o senzație de răcoare cât și o plăcere a gustului. Este elementul care aduce o oarecare relaxare, alungând cantitatea reprezentativa de stres pe care atmosfera specifică verii o generează. Este practic esențială și astfel merită să știi mai multe despre ea…

Un deficit puternic: Înghețata nu este tocmai sănătoasă – foarte adevărat. Dar nu uita că poti opta pentru variantele așa-zise „de casă” ale înghețatei pe care le vei găsi în marele gelaterii din lume sau pe care le poți realiza inclusiv acasa, ce-i drept, cu o oarecare mai puțină savoare – acestea, dacă sunt „geniune”, te vor scuti de anumiți agenți grași hidrogenați dar, gandește-te simplu și întelege: mai multă finețe înseamna mai multă margarină. Înghețata din comerțul larg este deobicei produsă industrial si conține diferite elemente care nu o recomandă consumului prea intens (pentru cei cărora le pasă de sănătatea lor, evident) iar aici merita ca tu să stabilești proporțiile între sănătate și comfort. Le vei găsi cu siguranță fără să alegii drept soluție înghețata dietetică care, pentru mine, este doar un instrument de marketing.

Una dintr-o mie: Puține lucruri sunt atât de diversificate precum înghețata. Nu te feri să experimentezi mereu gusturi și arome noi. Din păcate, nu toate acestea sunt naturale, și de aceea multă lume adoptă variantele clasice de inghețată dar să știi, uneori merită într-adevăr să mergi mai departe de suprema (și cu siguranță retro-delicioasa) ciocolată.

O afacere adevărată: Atât pentru cumpărător cât mai ales pentru vânzător, înghețata este o afacere profitabilă. Reprezintă unul dintre cele mai ieftine capricii, valoarea sa în bani traducându-se într-o investiție profitabilă în propria persoană și în propriul randament – este și asta o viziune, unele capricii pot fi văzute drept investiții. Cât despre cei care dețin brevetele pentru modelele clasice și râvnite de înghețata și despre marii producători… banii sunt totodată și gheață și lichizi pentru ei.

Concluzia? Atunci când interiorul ți-o cere, nu refuza o înghețată și gândește-te la ce element important este. Viața fără înghețată? Michelangelo fără daltă și penson! Farmecul…

Una dintre veștile care circula pe la televizor și care mi-a atras atenția într-un mod nu tocmai pozitiv, este reprezentată de numărul persoanelor suferă afecțiuni grave sau chiar ajung în caz de deces din cauza expunerii la căldură combinată cu anumite afecțiuni, în special cardiace sau repsiratorii. Totodată, dacă ar fi să analizezi câteva statistici și cifre, ai putea afla că multe persoane ajung la complicații ale unor afecțiuni cardiovasculare (cele mai raspândite afecțiuni înregistrate în lume alături de diabet) despre care nu știau ca suferă de ele sau pe care nu le controlau cum s-ar fi cuvenit.

Prima măsură pe care un suferind de o boală de tip cardiac ar trebui sa o adopte este monitorizarea constantă a starii sale. La momentul actual vorbim despre o evoluție tehnologică aflată încă în floare, lucru care ne deschide noi oportunități inclusiv si mai ales in acest domeniu al îngrijirii sănătății. De aceea, e bine să știți că există aparate care măsoara tensiunea, așa-zise tensiometre digitale și portabile care va monitorizează constant și permanent starea și care vă pot oferi un semnal de alarmă în cazul în care aceasta s-ar inrăutăți. Astfel, conform recomandărilor doctorilor vei putea lua anumite măsuri din timp și vei ști ce acțiuni poți înteprinde în continuare pentru a nu deveni vulnerabil și pentru a ieși dintr-o situație de risc. Citeste mai departe »

Hey! Aici Daniel, din nou, dupa mult-mult timp, pentru cât mai mult timp!

Probabil că unii dintre voi știți că “evodani.com” a fost suspendat in ultima lună dar, am bucuria să vă anunț că, după un mic efort l-am adus înapoi la viața-i online. Cu ocazia asta mi-am zis că ar trebui să vă fac un rezumat a celor multe luni de când un articol nu a mai apărut pe aici. Nu s-au întâmplat prea multe evenimente notabile sau care să vă poată interesa astfel încât am să vă spun doar că:

• Sunt liceean – Ieheii! Am trecut peste o mare parte din calvarul admiterei si mă îndrept cu pași rapizi (mult prea rapizi) spre începutul “anilor de liceu”
• Undeva, cândva, într-o zi semi-ploioasă de 2 Iunie, mi-am serbat cea de-a 15-a aniversare a existenței mele materialo-pământești.
• Dragoș (drakecell) – coautorul “evodani.com” și-a lansat un colțișor propriu și personal de web și, dacă v-au încântat articolele lui de-a lungul timpului, vă recomand cu mare drag și scriiturile sale recente.
• De vreo lună și puțin stau în permanență acasă – sunt în vacanță și, de curând, încep să mă bucur de o inspirație care ar putea deveni productivă.
• Zilele acestea se împlinesc doi ani de când zdrăngăn chitara intensiv, din ce în ce mai intensiv, acesta fiind unul dintre motivele pentru care blogul personal nu a mai fost actualizat atât de des.
• Am în stadiul de proiect două-trei idei ce vor îmbina pasiunile mele pentru online, chitară, fotografie și muzică despre care sper să vă pot spune mai multe cât mai curând.

Și cam aici se încheie super-succintul rezumat al lunilor de absență. Probabil că în curând lista va fi îmbogățită cu noi amintiri din trecut pentru a vă putea aduce la zi cu gândurile și ideile mele cu care obișnuiam să vă “atac” zilnic. Întrucât am un oarecare timp liber, estimez că de acum înainte voi arunca pe aici mai multe frânturi de texte și idei – articole de vacanță – astfel încât, până cine știe când, vă spun la re-citire!

Şi pentru că mi-am propus să scriu din nou ceva mai des, am să aleg un subiect care mi se pare destul de interesant pentru un motiv la fel de interesant şi în ideea de a mă relaxa şi de a mă readuce aproape de tastatură şi online. Pentru început, să vă dezvălui tema: Se va numi “Să vorbim despre evoluţie” şi va reprezenta o serie de articole publicate la un interval regulat  în care atenţia mea şi a voastră va fi îndreptată către noutăţi şi analize din domenii cât mai vaste (pe care evident să pot fi în stare să le acopăr cât-de-cât). Astfel vom dezbate subiecte, pe lângă online şi It, din domeniul economiei ori artei, militar ori socio-uman; pe scurt, despre tot ce duce şi a dus lumea, aşa cum o ştim sau o vom descoperi, înainte.

Pentru a lasă însă detaliile despre viitor să vină la timpul lor, voi trece la abordarea primei teme, aceasta fiind şi cea care mi-a oferit ideea acestei serii de articole. Subiectul de astăzi este o noutate pe scena pieţei de retail IT din România şi anume lansarea de curând a ExtraGarantie de Retur de la eMAG (orice produs, cu mici excepţii, indiferent de modul în care a fost achiziţionat, poate fi returnat în termen de 30 de zile iar clientul îşi recuperează banii în funcţie de modul în care a operat cu respectivul produs). Astfel, cel mai mare magazin online românesc din acest domeniu oferă un foarte puternic avantaj clientului de a decide ce şi cât să cumpere. Mai precis, mai departe de listele cu specificaţii tehnice, mai departe de fotografii şi filmuleţe de prezentare, mai departe de showroom-uri şi păreri pe bloguri, forumuri şi între specialişti, oferă oportunitatea testului practic pentru o perioadă să o numim, confortabilă.

În acest mod, cei de la eMAG se dovedesc poate nu neapărat inovativi dar mai ales curajoşi şi inspiraţi în a aplica o asemenea măsură într-o perioadă în care vânzarile au scăzut destul de puternic. Astfel, chiar dacă acest principiu al garanţiei de retur este aplicat de ceva timp şi în alte domenii, eMAG o aplică la un nivel destul de ridicat pentru piaţa românească. Cu alte cuvinte, te poţi juca (bineînţeles, cu multă grijă şi restricţionat de câteva condiţii fireşti) cu un gadget de ultimă generaţie plătind poate doar câţiva lei pentru costuri de împachetare. Iată deci un nou mod prin care poţi decide ce produs să alegi dacă eşti într-adevăr un cumpărător riguros sau poate doar pasionat de tehnică. Ştiu, toate acestea ne pot duce cu gândul la principiul pieţarilor de a-şi vinde pepenii copţi şi la eterna tăietură în triunghi de încercare, însă mă întorc din nou aspura nivelului la care eMAG aplică o teorie de la baza marketing-ului la un nivel relativ important.

În concluzie, apreciez şi văd cu ochi buni noua facilitate oferită de eMAG în contextul în care aceasta vine după o serie de elemente de marketing importante aduse de cel mai mare magazin online românesc pe piaţa internă, elemente ce au condus spre evoluţie, target-ul pe care noi îl vom urmări şi în articolele următoare. Închei nu înainte de a spune că scriitura de mai sus, pe langâ rol informativ are şi o tentă distractivă: Cu acest articol particip la concursul Un Sony Vaio pentru cel ce duce vestea buna! Numarul meu norocos este 891093. Mulţumesc eMAG pentru ideea oferită!

Douăzeci de zile din an, treizeci de zile de când n-am mai scris un articol, sute de ore departe de calculator, o chitară nouă, zero vizitatori, ultima săptămână din semestrul şcolar, bradul se usucă. Cam aşa sună ziua de 20 ianuarie 2010. Da… mi-am propus să scriu cel puţin un articol pe lună. Inclusiv eu m-aş aştepta să fie consistent pe sistemul “unul şi bun” dar recunosc că incep să îmi pierd îndemanarea.

Caut permanent ceva ce m-ar putea apropia din nou de această pasiune a mea. Mă cuprinde un sentiment de autoconservare – nu pot lăsa totul să moară. Nu pot să vă jignesc articol-de-articol cu promisiuni şi vise. Să îmi recapăt capacităţile prin a vă prezenta ştiri şi a relua popularizarea blogului? Să îmi aleg un anumit domeniu pe care să mă concentrez şi să muncesc serios? S-o mai duc aşa până… până când? Să închid totul – deja devenise mult prea pustiu. Nu mai scriu coerent de jumătate de an, perioadă echivalentă cu jumătate de an de lipsă de libertate.

Mi-e frică de ziua de mâine. Voi fi capabil să vin cu o idee şi să salvez o muncă şi o pasiune atât de valoroasă? Mă va ajuta cineva sau ceva? M-am schimbat eu sau s-a schimbat contextul? Lipseşte entuziasmul sau interesul? Toate acestea sunt întrebări la care nu reuşesc să îmi răspund. Am ajuns să scriu articole într-un caiet. Mi-e frică de cititori – i-am pierdut deja pe toţi.

M-a lovit o inspiraţie telegrafică şi nu sunt capabil să dezvolt fraze. A fi sau a nu fi? După o cugetare scurtă, ceva îmi spune că va fi. Va fi de mâine ori de ora viitoare dar cu siguranţă nu voi mai lasă timpul să zboare. Chiar şi din raţiuni economice devine stupid să stau şi să nu scriu nimic. Voi lăsa articolul în aer în speranţa unei continuări… simt că va veni.

Dragă blog, în primul rând ţin să îţi mulţumesc pentru libertatea pe care mi-o oferi de un an în coace şi pentru că aniversarea ta se suprapune cu o zi atât de importantă, voi împărtăşi cititorilor tăi câteva cuvinte legate de eveniment.

Astăzi se aprind luminiţe de sărbătoare în căminul “Evo”. Cum probabil că majoritatatea dintre voi ştiţi, undeva într-o dimineaţă de 24 decembrie 2008 apărea primul articol pe “Blogul lui Dani’”, “Evodani’s Blog” – în prezent. De atunci, odată cu timpul, au trecut prin faţa dumneavoastră, a cititorilor, sute de gânduri, păreri şi percepţii pe care uneori simţeam că vi le prezint oarecum brutal, dar atât de liber. Dacă ar fi să fac un bilanţ a ceea ce a însemnat acest an de blogging, v-aş spune doar că a fost fantastic, a fost absolut, a fost LIBER. Nu ştiu dacă ar avea rost să vă port printre cifre şi rapoarte, printre statistici şi rezultate – tot ce îmi doresc este să mă întorc, prin intermediul acestor cuvinte, alături de voi, cei care aţi facut posibilă existenţa lui “Evodani”, voi cei care aţi fost, sunteţi sau veţi fi pe viitor, pentru că atâta timp cât eu voi fi, va exista un loc unde să ne putem întâlni în deplinul libertăţii şi să dezbatem subiecte diverse. Cert este că istoria “Evodani” nu se va termina prea curând; abia începe să prindă contur.

Pentru cei care s-au întrebat dacă am abandonat blog-ul, vă pot spune că am mai abordat tema aceasta de-alungul timpului. Văd în asta o maturizare şi un pas în faţă, nicidecum un regres. Cu prima ocazie îmi voi face din nou simţită prezenţa în acest mediu, odată cu noile mele idei şi planuri pentru anul viitor, despre care vă voi vorbi cât mai curând. Istoria mă împinge de la spate şi îmi motivează munca…

Iată-ne deci în ajun de Crăciun, la prima aniversare “Evodani”. Ţin să vă urez sărbători fericite şi toate cele bune. Vă învit să primiţi colinda mea şi vă aştept pentru continuare în zilele ce urmează – simt cum cuvintele nu îşi au rostul în aceste momente. Am fugit, mă aşteaptă bradul, cozonacii şi chitara. Crăciun fericit!

Daniel – Colaj colinde (5 minute de acorduri celebre de Crăciun şi improvizaţii)

Craciun fericit!

Windows7, lansat oficial în limba engleză şi pe piaţa de retail din România pe 22 octombrie 2009, pare cel puţin pentru moment, o strategie bine gândită din partea Microsoft. Potrivit Tudor Galoş, Windows Bussiness Group Lead în România, noua variantă a sistemului de operare a atins, în acest moment, o cotă de piaţă de 5,6%, procentul incluzând descărcările free de Release Candidate. Cele câteva procente încep să conteze într-o piaţă autohtonă condusă şi supusă oarecum de piraterie. De acest obstacol doresc cei de la Microsoft să scape abordând o campanie mult mai puternică de promovare a Windows7 în zona consumer decât în cazul versiunilor anterioare. Cifre care să ne arate vânzările de licenţe realizate până acum nu există sau cel puţin, nu sunt confirmate fiind aşteptate rezultatele oficiale ale companiei în trimestrul 4 al 2009.

Citeste mai departe »

Cred că v-am mai vorbit despre pasiunea mea atât pentru chitară cât şi în general pentru instrumentele de coarde. Până nu demult mă aflam în postura unui simplu ascultător de muzică bună, un fan visător folk-rock. Pe atunci chitara stătea neatinsă într-un colţ; părea părăsită, tristă. Mai încercasem eu odată să o desluşesc dar mă descurajasem repede. De data asta eram hotărât însă. Mă apropii cu deplină admiraţie, păşesc încet visând la ce va urma, o iau în mână. Ciupesc pe rând, fiecare coardă şi mă joc cu tastele… sunt copleşit de faptul că degetele mele creează sunete.

M-am jucat aşa câteva ore, zile, săptămâni. Descoperisem numele corzilor şi ordinea lor dar imi era foarte greu să ţin acorduri. Profesor nu aveam, iar cărţile de chitară îmi vorbeau atât de rece. Am apelat evident, la internet unde am dat peste o serie de lecţii atât în română cât şi în engleză. Entuziasmat, m-am aruncat asupra lor în setea mea de a cunoaşte cât mai mult, cât mai repede. Le-am citit pe toate foarte atent, inima crescând în mine. Când să trec la practică, am descoperit o altă realitate: la început e cu adevărat greu, indiferent de urechea muzicală, lungimea degetelor ori modelul de chitară folosit. Nu m-am lăsat însă descurajat şi am trecut prin primii paşi, reuşind să prind noţiunile de ritm dar rămânând la problema principală: mâna stângă şi luarea acordurilor.

Cu toate acestea, decis să nu renunţ am încercat toate modalităţile de a schimba cât mai eficient acordurile şi mi-am întocmit propriile mele scheme cu degetele dispuse pe fiecare coardă. Cu baza pe care o aveam am căutat printr-o arhivă de tabulaturi cu muzică românească şi am început să mă chinui să le urmez. Evident, nu am putut nici din prima, nici din a doua şi parcă abia din a treia părea să sune a ceva. Au început să mă doară degetele şi dacă cu o oră înainte îmi ieşea bine, atunci nu mai reuşeam sa trec de primul acord. Eram obosit… mă chinuiam zilnic câte 2-3 ore. La un moment-dat, epuizând şi ultima picătură de ambiţie, am renunţat să mă mai chinui să învăţ.

Astfel, zilnic, timp de jumătate de an, nu am făcut decât să ma joc cu chitara, să mai repet câte puţin din ceea ce învăţasem dar asta pentru doar 5-10 minute pe zi. Am realizat după un timp că mă descurc din ce în ce mai bine şi am revenit la cursuri. De această dată nu mi-am petrecut nici 2 ore, nici o oră şi nici măcar jumatate de oră pe zi ci am exersat în reprize de câte 10 minute, cam de două sau trei ori pe zi. Am progresat relativ repede şi am trecut de la acordurile de pe primele 4 fret-uri la acorduri barre şi power chords, de la bătăi folk la ciupituri, avântându-mă tot mai mult în tainele chitării. De fiecare dată când aflam ceva nou, exersam până fixam şi reuşeam să fac acel ceva cât de bine, adăugând încă o noţiune la baza mea de cunoştiinţe. Acesta este secretul: o bază de cunoştiinţe bine-definită şi o muncă solidă depusă în spate, nu neapărat habotnică ci mai mult încărcată de multă-multă răbdare.  Nu săriţi direct la ceea ce vă place ci luaţi mai întâi ceea ce trebuie; satisfacţia va veni chiar dacă mai târziu şi nu pe măsura aşteptărilor voastre. Şi încă un sfat pentru cei pasionaţi de chitară, autodidact înseamnă întotdeauna lipsuri şi lacune; vă recomand să cereţi măcar din când în când sfatul unei persoane avizate şi să nu vă lăsaţi păcăliţi de how-to-urile de pe youtube. Căutaţi să descoperiţi singuri bătăile, notele, ciupiturile şi apoi consultaţi cărţi de cântece corecte; nu orice pagină de internet reprezintă varianta corectă.

Revenind la pasiunea în sine, chitara mi-a adus şi continuă să îmi aducă o serie întreagă de avantaje. Mă ajută să mă relaxez, mă face mai om, ma ajută să visez. Mi-am format un obicei din a exersa în fiecare dupamiază când mereu descopăr ceva nou. Mă bucur atunci de sentimente de deplină mulţumire şi satisfacţie de sine. E ceva greu de descris şi numai cei care au muncit mult pentru ceea ce le place vor putea înţelege. Poate dacă voi prinde şi ceva curaj, vă voi prezenta o serie de cover-uri însoţite de ce nu, şi de sfaturi oferite din experienţa proprie pentru cei care vor să înveţe şi ei la rândul lor. Nu vor nicidecum nişte lecţii, n-aş fi în stare de aşa ceva atâta timp cât încă nu stăpânesc foarte bine teoria muzicală, ci vor semăna mai degrabă cu nişte tips and tricks pentru depăşirea dificultăţilor de începător. Astfel, acest articol a avut rolul de a confirma revenirea mea definitivă în postura de autor pe acest blog şi de a sintetiza percepţia mea asuprea pasiunii pentru un instrument extraordinar. Am decis să îmi imbin toate pasiunile iar acum, după un timp, am găsit şi calea. Nu mai urmează decât să trec mai departe. Până la un articol viitor, vă las cu bine şi nu uitaţi că nu poţi fi om fără sentimente şi pasiuni.

Şi iată că a mai trecut un an. 365 de zile,  aproximativ 8760 de ore, 31 milioane de secunde. Nu pot să spun decât că sunt surprins de trecerea atât de rapidă a timpului, amestecată cu un sentiment de emoţie. Evident că mă întreb, retrospectiv, ce am adus mai bun prin prezenţa mea în această lume nebună, nebună de tot.

Păi, haideţi să o luăm încet. Acum un an… Amintirea e încă vie. Pe 18 octombrie 2008 cred că am fost în Grădina Botanică alături de cei mai buni prieteni la o expoziţie de crizanteme. Tot atunci, am învăţat ce înseamnă să fii iertat, dar şi cum să ai grijă de excese. Între timp, am luat câteva ţepe, am avut grijă să mă răzbun la rându-mi. Fie că îmi place, fie că nu, am devenit mult mai direct în gândire, tind să privesc spre realitatea lucrurilor. Am cam uitat să mai visez. Sunt un pic mai supărător, recunosc, dar pe undeva am rămas neschimbat(aşa sper). Observ că, pe măsură ce cresc, timpul se condensează. Spun din ce în ce mai des că nu am timp şi nu ştiu pe unde a fugit. Un alt aspect important ar fi nepăsarea. Pe zi ce trece, lumea devine indiferentă. Încerc să o schimb, dar văd că mai mult mă molipsesc. O fi oare un privilegiu să te prefaci că uiţi?

Să trecem la viitor şi la ce îmi doresc de la el. În primul rând îmi doresc să fiu mai bun, mai răbdător, mai treaz. Pe o astfel de criză economică, iau model de la stimabilii aleşi şi uit de partea materială. Sunt convins că voi fi un prieten mai bun, voi uita de trecut şi voi privi doar înainte, dar şi că voi fi mulţumit de mine. Aşadar, mâine mă voi mai putea recunoaşte?

Mă retrag deci în camera mea, nerăbdător să îmi primesc cadourile:)